StiripesurseDiasporaPenny Mordaunt, prima candidatură oficială pentru succesiunea premierului Liz Truss

Penny Mordaunt, prima candidatură oficială pentru succesiunea premierului Liz Truss

Publicat:

Actuala lideră a Camerei Comunelor, Penny Mordaunt, şi-a anunţat vineri candidatura pentru a deveni prim-ministru al Regatului Unit în urma demisiei lui Liz Truss, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

”Candidez pentru a fi şefa Partidului Conservator şi premierul vostru, pentru a uni ţara noastră, pentru a ne realiza angajamentele şi a câştiga următoarele alegeri legislative”, a scris pe reţeaua de socializare Penny Mordaunt, deputată în vârstă de 49 de ani.

Citește și : Ţările baltice cer un tribunal special pentru crimele comise de Rusia împotriva Ucrainei

Ministru al Apărării şi al Comerţului Internaţional în guvernul Theresei May, ea a fost pe poziţia a treia în ultimele alegeri interne din cadrul formaţiunii după demisia premierului Boris Johnson în iulie. După ce a fost eliminată atunci şi-a exprimat susţinerea faţă de Liz Truss, căreia i-a rămas loială până la anunţul demisiei acesteia de joi, survenită după eşecul unui program economic bazat pe reducerea fiscalităţii ce a bulversat pieţele.

Candidaţii la succesiunea lui Liz Truss trebuie să depună fiecare până luni la ora 13:00 GMT cel puţin 100 de semnături din rândul celor 357 de deputaţi conservatori pentru a putea candida, astfel că vor putea fi depuse cel mult trei candidaturi.


Apoi, deputaţii conservatori vor trebui să se pună de acord asupra a două dintre aceste nume care vor intra la votul final, în urma căruia cei circa 170.000 de membri ai formaţiunii vor alege până vineri, 28 octombrie, liderul partidului, iar acesta va deveni prim-ministru.

Acest proces electoral intern a fost mult simplificat faţă de practica obişnuită, astfel încât succesorul lui Liz Truss să poată fi ales rapid. În vară, acest proces a durat două luni după demisia lui Boris Johnson, opt candidaţi intrând atunci în cursa ce a presupus voturi succesive după care era eliminat câte unul dintre ei.

Citește și : Macron şi Scholz reconciliaţi la Bruxelles

Penny Mordaunt este prima care şi-a anunţat candidatura. Mai devreme, ministrul apărării Ben Wallace a precizat că nu va intra în această competiţie şi că înclină să-l sprijine pe fostul premier Boris Johnson, care deocamdată nu şi-a precizat intenţiile, dar publicaţia The Times a scris despre el că doreşte să redevină premier, în numele ”interesului naţional”. Este de asemenea aşteptată candidatura fostului ministru de finanţe Rishi Sunak.

O evidenţă a declaraţiilor publice de susţinere ale deputaţilor conservatori efectuată de Reuters indică deocamdată 50 de susţinători pentru Sunak, 27 pentru Johnson şi 16 pentru Mordaunt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.