StiripesurseDiasporaPensionarii greci se mută în Bulgaria: 'Aici viaţa este mai ieftină'

Pensionarii greci se mută în Bulgaria: ‘Aici viaţa este mai ieftină’

Publicat:

Pensionarii greci au suferit o diminuare a pensiilor astfel încât unii dintre ei au ales să se mute în Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Un exemplu este George, 75 de ani. După ce a rămas văduv în urmă cu cinci ani şi-a închiriat apartamentul din Salonic şi s-a mutat la Sofia unde pensia sa lunară de 800 de euro îi permite să “trăiască ca un rege”.

Citeşte şi: Trump continuă războiul cu presa: Casa Albă suspendă acreditarea unui reporter CNN

“Desigur există unele dificultăţi cu procesul de adaptare şi să îţi faci prieteni. Dar cu banii pe care îi am pot să revin frecvent în Grecia şi de asemenea am oportunitatea de a călători”, spune George, care nu a dorit să îşi dezvăluie numele de teama de a nu fi urmărit de autorităţile fiscale din Grecia.

În timp ce alţi pensionari europeni aleg să se retragă în Grecia, proprii cetăţeni ai Greciei sunt interesaţi să îşi trăiască ultimii ani din viaţă în ţara vecină, care este mai ieftină, după ce pensiile lor au fost tăiate de cel puţin 20 de ori în timpul crizei datoriilor. Potrivit datelor Eurostat din 2017, costul vieţii în Grecia este aproape dublu comparativ cu cel din Bulgaria, unde costul vieţii este cel mai mic din UE.


Chiar dacă nu există date precise care să arate cât de răspândit este fenomenul pensionarilor greci care se mută în Bulgaria, preţurile sugerează că ar putea să se extindă. În Sofia un litru de benzină costă 1,15 euro comparativ cu 1,60 euro la Atena, o cafea Espresso costă 2,30 euro la Sofia şi 4,70 euro la Atena iar un bilet de metrou costă 80 de eurocenţi faţă de 1,40 euro.

“În general, viaţa este cu 30% mai ieftină decât în Grecia şi asta dacă alegi să te muţi în Sofia, Burgas sau Plovdiv. În oraşele mai mici sau în sate, viaţa este chiar mai ieftină”, spune George.

Citește și : Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, demisionează la cererea preşedintelui Trump

Bulgaria a aderat la UE în 2017 şi între timp a înregistrat un ritm mediu de creştere economică de 2,4% pe an. Comparativ, 2007 a fost ultimul an în care economia Greciei a crescut, după care a urmat o criză a datoriilor care şters un sfert din PIB-ul Greciei, a dus şomajul la peste 20% şi a lăsat ţara în pragul abisului.

În pofida creşterii economice, Bulgaria rămâne cea mai săracă ţară a UE. Autorităţile de la Sofia speră ca până în luna iulie 2019 să intre în mecanismul ERM-2, anticamera zonei euro. Ţara vecină României îndeplineşte criteriile formale pentru a deveni a 20-a ţară membră a zonei euro chiar dacă în luna septembrie inflaţia a urcat la 3,6%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, ceea ce ar putea complica aderarea Bulgariei la euro.

Cu toate acestea, creşterea preţurilor nu este suficientă pentru a-l descuraja pe Nikos, un alt pensionar grec de 71 de ani care a decis să se mute în Bulgaria, undepâinea costă 60 de euro cenţi, o masă la restaurant rareori depăşeşte 10 euro iar chiria unui apartament de două camere este de 200 de euro pe lună. Pensia lui Nikos a fost tăiată cu 45% în timpul crizei, până la 1.100 de euro, şi ar putea fi redusă încă odată dacă creditorii din zona euro ai Greciei obligă Guvernul Tsipras să adopte noi reduceri de pensii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.