StiripesurseȘtirile zileiPentagonul recunoaște că 120 de civili au murit în operaţiuni militare...

Pentagonul recunoaște că 120 de civili au murit în operaţiuni militare americane în 2018

Publicat:

Armata americană a indicat că 120 de civili au fost ucişi şi alţi 65 răniţi în operaţiuni ale sale în 2018 în Afganistan, Irak, Siria şi Somalia, relatează agenţia DPA, scrie Agerpres.

Informaţiile sunt conţinute într-un raport pentru Congres pe care Pentagonul trebuie să-l întocmească anual.

Majoritatea civililor ucişi în operaţiuni militare americane au fost în Afganistan, unde 76 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit raportului. Alte 42 de persoane au murit în Irak şi Siria şi două în Somalia, potrivit raportului.

Nu au existat însă victime civile în operaţiuni militare americane în Yemen şi Libia, se mai spune în document.

Organizaţia neguvernamentală Airwars, care strânge informaţii din diverse surse privind victime civile, a indicat un număr mult mai mare de civili morţi şi răniţi în operaţiuni militare americane.


Potrivit Airwars, 1.224 de civili au murit în operaţiuni americane şi operaţiuni conduse de americani în Irak, Siria, Afganistan, Somalia, Yemen, Libia şi Pakistan. În Irak şi Siria au murit 805 civili, în Afganistan – 406, în Yemen – opt, în Libia – trei, în Somalia – doi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.