StiripesurseȘtirile zileiPercheziții de amploare în redacția unui ziar studențesc din Rusia și...

Percheziții de amploare în redacția unui ziar studențesc din Rusia și dosare penale pentru jurnaliști

Publicat:

Poliţia rusă a percheziţionat miercuri redacţia ziarului studenţesc DOXA şi domiciliile a patru din redactorii săi care realizaseră o înregistrare video despre represiunea împotriva susţinătorilor opozantului aflat în închisoare, Aleksei Navalnîi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, DOXA a anunţat că percheziţiile au avut loc la ora 6 dimineaţa la redacţie şi în apartamentele a patru tineri jurnalişti: Nataşa Tişkevici, Vladimir Metelkin, Armen Aramian şi Alla Gutnikova.

Citește și: Washingtonul reacționează dur la ultimul anunț al Teheranului

Cei patru sunt urmăriţi penal pentru “incitarea minorilor la participarea la acţiuni ilegale periculoase” şi riscă o pedeapsă de trei ani de închisoare, a declarat instanţa districtului Basmannîi din Moscova.

Miercuri seara, această instanţă le-a interzis să utilizeze internetul timp de două luni, ca parte a restricţiilor preventive din timpul anchetei, a spus DOXA.


În tot acest timp, cei patru jurnalişti au, de asemenea, obligaţia să rămână acasă de la miezul nopţii până la 23.59.

“De facto, este arest la domiciliu”, a declarat pentru AFP avocatul Allei Gutnikova, Dmitri Zahvatov, care a denunţat “o decizie politică”.

Aproape o sută de manifestanţi, în special tineri, s-au adunat miercuri seara în faţa instanţei pentru a protesta, formând un lanţ uman.

Potrivit DOXA, urmărirea penală a jurnaliştilor are legătură cu un videoclip care explică “de ce sunt ilegale expulzările studenţilor pentru participarea la acţiuni în sprijinul lui Aleksei Navalnîi”.

Redacţia DOXA a afirmat că a şters deja înregistrarea video în cauză după o cerere din partea “jandarmului” rus al telecomunicaţiilor Roskomnadzor.

“Nu există apeluri la protest în videoclipul nostru, spuneam doar că tinerii nu trebuie să se teamă să îşi exprime opinia”, a susţinut ziarul.

Citește și: Yoshihide Suga, primul lider străin care-l vizitează pe Biden la Casa Albă

Fondat în 2016 de studenţi ai Şcolii de Înalte Studii Economice din Moscova, cunoscută a fi aproape de cercurile liberale, DOXA se prezintă ca un ziar independent care le permite studenţilor şi profesorilor universitari să se exprime.

Într-un comunicat, ONG-ul Amnesty International a declarat miercuri că percheziţiile ce vizează DOXA demonstrează că libertatea presei este în prezent “la cel mai scăzut” nivel în Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 5 iunie în Istorie

5 iunie este a 156-a zi a calendarului gregorian și ziua a 157-a în anii bisecți. Sărbătorile zilei de 5 iunie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Dorotei,...

Horoscop 5 iunie 2026

Energie, surprize şi dorinţă de relaxare pentru multe zodii. Berbecii primesc o invitaţie neaşteptată, Gemenii atrag oportunităţi sociale, iar Vărsătorii pot transforma o simplă...

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.