StiripesurseȘtirile zileiPercheziții la Ialoveni. Ofițerii CNA caută dovezi de executare defectuoasă a...

Percheziții la Ialoveni. Ofițerii CNA caută dovezi de executare defectuoasă a unui contract de antrepriză de circa 40 de milioane de lei

Publicat:

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt vizați administratorul unei companii de construcții, responsabili tehnici, diriginți de șantier și doi reprezentanți ai administrației publice locale, bănuiți de abuz de serviciu la implementarea unui proiect de infrastructură în raionul Ialoveni.

Citește și: O țigară nestinsă a provocat un incendiu într-un bloc la Botanica

Cauza vizează executarea unui contract de antrepriză în valoare de circa 40 de milioane de lei, având ca obiect construcția sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate într-o localitate din raionul Ialoveni. În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că, în perioada anilor 2013–2024, administratorul companiei contractate pentru executarea lucrărilor, deși avea obligația contractuală de a realiza proiectul în conformitate cu documentația tehnică, normele în construcții și termenele stabilite, ar fi admis în mod intenționat abateri de la prevederile contractuale și de la proiectul de execuție. Ca urmare a acestor acțiuni, sistemul de canalizare și epurare a apelor uzate nu a fost dat în exploatare nici până în prezent, deși administrația publică locală a achitat lucrările prevăzute în contract.

În vederea evaluării situației reale și identificării cauzelor care au împiedicat finalizarea proiectului, autoritățile publice locale au solicitat efectuarea unei expertize tehnice de către ÎS „Serviciul de Stat pentru Verificarea și Expertizarea Proiectelor și Construcțiilor”. Concluziile expertizei au relevat multiple neconformități și încălcări grave ale normelor de construcție, lucrările executate necorespunzând, în mare parte, proiectului aprobat. Totodată, s-a constatat că pentru remedierea situației și valorificarea investiției publice sunt necesare lucrări suplimentare de demolare și reconstrucție a unor obiective, costurile estimate pentru acestea depășind 2 milioane de lei.

La această oră au loc percheziții în mai multe locații din raioanele Ialoveni și Telenești, în scopul acumulării probelor, stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ceban pierde procesul împotriva șefei diplomației române: „Voi merge în toate instanțele”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri maxime de referință

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, joi, 11 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Circa 100 de agenți economici au participat la sesiuni de informare privind modificările la Legea concurenței

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Consiliul Concurenței, a organizat o sesiune de informare și consultare publică dedicată proiectului...

Comisia pentru politică externă a avizat candidaturile agreate pentru funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în India și Portugalia

Comisia pentru politică externă a aprobat avizele consultative pentru candidaturile agreate a doi noi ambasadori ai Republicii Moldova în Republica India și Republica Portugheză. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.