StiripesurseSocialPermis de conducere, cu semne de falsificare, depistat asupra unui pasager

Permis de conducere, cu semne de falsificare, depistat asupra unui pasager

Publicat:

Permis de conducere, cu semne de falsificare, depistat asupra unui pasager 

O cercetare penală riscă un cetățean străin, pe faptul deținerii a unui permis de conducere falsificat. Incidentul a avut loc astăzi, 17 februarie 2024, în punctul de trecere a frontierei Cahul.

La ieșire din Republica Moldova, conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus controlului de nivelul II  pasagerul unei rute ocazionale, identificat ca cetățean ucrainean, în vârstă de 28 ani. Ca urmare, printre documentele deținute a fost depistat un permis de conducere cu însemnele autorităților de baștină. Din primele cercetări s-a constatat că documentul conține indici de falsificare.

Citește și: Mii de găini vor fi sacrificate în Danemarca din cauza unui focar de gripă aviară

Audiat, bărbatul a recunoscut că și-a cumpărat actul falsificat, contra sumei de 8 000 UAH, fiind ajutat de persoane găsite pe rețelele de socializare.

Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD continuă cercetărilor sub toate aspectele legale.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

Tofan îşi avertizează miniştrii: ‘Dacă nu voi vedea rezultate, vor urma schimbări’

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că este pregătit să propună schimbări în echipa guvernamentală dacă ministerele nu vor livra rezultate. Declarațiile au fost făcute...

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și...

Alegerile din Găgăuzia ar putea fi organizate după sistemul electoral proporțional

Desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei în baza sistemului electoral proporțional a fost discutată de președintele Maia Sandu cu deputații de la Comrat....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.