StiripesurseDiasporaPescarii francezi anunţă blocarea unor porturi şi a tunelului de sub...

Pescarii francezi anunţă blocarea unor porturi şi a tunelului de sub Canalul Mânecii

Publicat:

Comitetul naţional pentru pescuit din Franţa a anunţat vineri blocarea accesului pentru mărfuri în trei porturi de la Canalul Mânecii şi în tunelul de sub Canal, o zi de acţiune prezentată ca un ”avertisment” pentru a cere acordarea rapidă de către Regatul Unit a licenţelor de pescuit post-Brexit, relatează AFP, potrivit agerpres

Pescarii vor bloca pe mare sosirea feriboturilor în trei porturi ale Canalului: Saint-Malo, Ouistreham şi Calais. De asemenea, pe uscat, ei vor bloca accesul camioanelor cu mărfuri la terminalul de sub Canalul Mânecii pentru ”câteva ore”, a declarat Gérard Romiti, preşedintele Comitetului naţional, într-o conferinţă de presă. ”Nu vrem pomană, vrem doar să ne recuperăm licenţele”, a spus el.

Citește și : Papa Francisc cere societăţii să protejeze femeile împotriva violenţelor

Acordul post-Brexit, încheiat in extremis la finalul lui 2020 între Londra şi Uniunea Europeană, prevede că pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice cu condiţia de a face dovada că pescuiau acolo şi înainte. Însă acum între francezi şi britanici există divergenţe legate de natura şi amploarea documentelor justificative.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.