StiripesurseDiasporaPesta porcină africană trebuie 'luată foarte în serios', afirmă comisarul european...

Pesta porcină africană trebuie ‘luată foarte în serios’, afirmă comisarul european pentru agricultură

Publicat:

Pesta porcină africană trebuie ‘luată foarte în serios’, a declarat marţi comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, care a lăudat Belgia pentru măsurile preventive implementate, dar a cerut în acelaşi timp să nu se creeze impresia că nu s-a făcut nimic în Europa de Est, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Deocamdată nu avem atât de mult succes cât ar fi trebuit, sau am fi putut avea. Avem nevoie de cooperarea tuturor în statele membre’, a spus comisarul european la o conferinţă de presă la finalul unei reuniuni informale a miniştrilor europeni ai agriculturii, desfăşurată la castelul Hof, în Austria, pe agenda căreia s-a aflat şi subiectul pestei porcine.

Citește și : China anunţă nu poate continua negocierile comerciale din cauza „ameninţărilor şi presiunilor” SUA

‘Trebuie să privim foarte serios propagarea acestei maladii şi să o luăm mai în serios, probabil în unele state membre, în ceea ce priveşte măsurile de biosecuritate’, a indicat Phil Hogan, subliniind pe de altă parte că nu trebuie să se ‘creeze impresia că nu s-a făcut nimic în Europa de Est’.

Pe 13 septembrie a fost descoperit un focar de pestă porcină şi în Belgia, aceasta fiind a noua ţară din UE afectată de acest virus şi prima din Europa de Vest. Comisarul european pentru agricultură s-a declarat ‘foarte mulţumit’ de măsurile luate de Belgia pentru a preveni răspândirea virusului, după ce autorităţile au anunţat sacrificarea a 4.000 de porci din crescătorii situate într-o zonă unde pesta porcină a fost descoperită la mistreţi aflaţi în sălbăticie.


Autorităţile belgiene ‘vor recurge la sacrificări selective, conform regulilor veterinare în vigoare şi în cooperare cu Comisia Europeană’, a subliniat Phil Hogan. El a confirmat că executivul european va finanţa 50% din aceste acţiuni de sacrificare a porcilor.

De asemenea, comisarul european a adăugat că dacă un stat membru al UE doreşte să-şi revizuiască programul de dezvoltare rurală pentru a susţine anumite crescătorii, atunci Comisia Europeană le va studia cererea.

Citește și : ONU a deschis o anchetă privind un posibil bombardament american asupra civililor în nord-estul Afganistanului

‘Suntem pregătiţi să ajutăm toate statele membre care au nevoie de consultanţă, care doresc sprijin prin cofinanţare, pentru a îngrădi această boală, întrucât ea este nu doar o ameninţare pentru veniturile agricultorilor noştri, ci şi o ameninţare pentru comerţul cu carne de porc în Europa’, a explicat Phil Hogan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.