StiripesurseDiasporaPeste 1000 de ruşi au fost arestaţi în ziua alegerilor locale

Peste 1000 de ruşi au fost arestaţi în ziua alegerilor locale

Publicat:

Autorităţile ruse au reţinut peste 1.000 de persoane duminică în cursul manifestaţiilor organizate împotriva creşterii vârstei de pensionare, acţiuni de protest care s-au desfăşurat chiar în ziua alegerilor locale şi regionale în Rusia, potrivit asociaţiei ruse OVD-Info, o organizaţie independentă care monitorizează reţinerile de oponenţi ai puterii de la Moscova, potrivit dpa, transmite şi agerpres.

Numărul cel mai mare de arestări s-a făcut la Sankt-Petersburg, peste 450, indică OVD-Info pe site-ul său de internet.

Vezi şi: ATAC cu cuţitul în inima Parisului. Şapte oameni sunt răniţi! – VIDEO

Peste 180 de persoane au fost arestate la Ekaterinburg (Munţii Ural), 60 – în Krasnodar (sudul Rusiei), 40 – la Omsk (Siberia) şi 40 – la Moscova.

Potrivit asociaţiei menţionate, arestări au fost operate în alte peste 30 de oraşe din Federaţia Rusă.


Protestele au fost organizate la apelul lui Aleksei Navalnîi – cel mai proeminent adversar al preşedintelui Vladimir Putin – în prezent în închisoare pentru 30 de zile pentru organizarea unor manifestaţii neautorizate.

Alegerile au fost eclipsate de indignarea faţă de guvern, care intenţionează să majoreze vârsta de pensionare cu cel puţin cinci ani într-o ţară ce se confruntă cu o amplă criză demografică.

Citeşte şi: Rănile lui Dodon ar fi mult mai grave decât s-a anunţat

Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani, ar dori ca vârsta de pensionare să fie majorată la 60 de ani pentru femei şi la 65 de ani pentru bărbaţi, întrucât există o povară crescândă asupra sistemului de pensii.

Dar se estimează că 43% dintre bărbaţii ruşi ar putea să nu ajungă la vârstă de 65 de ani, în condiţiile în care speranţa medie de viaţă în Rusia este de 66 de ani pentru bărbaţi şi 77 de ani pentru femei, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială în urmă cu doi ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.