StiripesurseDiasporaPeste 12 milioane de vaccinuri vor ajunge în UE până la...

Peste 12 milioane de vaccinuri vor ajunge în UE până la sfârşitul lunii

Publicat:

Companiile BioNTech (Germania) şi Pfizer (SUA) vor livra Uniunii Europene 12,5 milioane de doze din noul lor vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul anului în curs, a afirmat marţi directorul comercial al companiei germane, Sean Marett, într-o conferinţă de presă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Această cifră reprezintă peste jumătate din cele 20 de milioane de doze ce urmează să fie livrate Statelor Unite până la finele lui 2020, a menţionat Marett.

Citeşte şi: Două mari companii aeriene cer teste COVID pasagerilor care vor să ajungă din UK la New York

Directorul financiar al companiei germane, Sierk Poetting, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că aceasta intenţionează să înceapă în februarie anul viitor producţia la facilitatea din Marburg (landul Hessa) pe care a achiziţionat-o în septembrie şi care va avea o capacitate anuală de producţie de până la 750 de milioane de doze.

Ţinând cont că vaccinul Pfizer/BioNTech trebuie administrat în două doze la distanţă de trei săptămâni, livrările anunţate pentru acest an către UE ar fi suficiente pentru vaccinarea a 6,25 milioane de oameni.


Marett a mai spus că statele membre care doresc vaccinul îl vor primi în termen de cinci zile.

Luni, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat autorizarea condiţionată pe teritoriul UE a vaccinului Pfizer/BioNTech, care devine primul vaccin anti-COVID-19 aprobat de EMA, autoritatea cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor din Europa. În urma deciziei de luni, ţările din UE vor putea să demareze campanii naţionale de vaccinare în această săptămână.

Citeşte şi: Joe Biden a fost vaccinat LIVE la televiziune

Ţări din Uniunea Europeană, inclusiv Germania, Austria şi Italia, au anunţat deja că plănuiesc să înceapă vaccinările pe 27 decembrie, în contextul în care Europa încearcă să prindă din urmă Statele Unite şi Marea Britanie, care au demarat deja campaniile lor de vaccinare la începutul lunii decembrie.

Recomandarea adoptată de EMA vizează persoanele din Europa cu vârste de cel puţin 16 ani, a precizat directorul instituţiei, Emer Cooke.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.