StiripesurseDiasporaPeste 20.000 migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii către UK

Peste 20.000 migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii către UK

Publicat:

Numărul migranţilor care au traversat ilegal Canalul Mânecii spre Anglia de la începutul anului a depăşit 20.000, îndreptându-se spre un nou record în pofida planurilor succesive ale guvernului britanic de a pune capăt fenomenului, relatează AFP, citând ultimele cifre oficiale publicate duminică, transmite agerpres.

Potrivit Ministerului Apărării, 607 persoane au traversat sâmbătă cu mici ambarcaţiuni acest pasaj cu trafic maritim foarte ridicat, unul dintre bilanţurile cele mai ridicate în acest an.

Citeşte şi: Atacatorul lui Salman Rushdie a fost inculpat pentru tentativă de omor şi nu poate fi eliberat pe cauţiune – Black News

Potrivit numărătorii agenţiei Press Association, totalul traversărilor ilegale de la începutul anului este acum de 20.017, faţă de numai 11.300 în acelaşi moment al anului trecut.

În întregul an 2021, 28.500 persoane au ajuns în Regatul Unit, marcând un nou record de la creşterea numărului acestor traversări în 2018.


Un recent raport parlamentar britanic estimează că totalul ar putea atinge în acest an 60.000, în pofida promisiunilor repetate ale guvernatorului conservator britanic, care a făcut din această problemă o prioritate după Brexit, alocă milioane de euro Franţei pentru a o ajuta să întărească supravegherea coastelor şi înmulţeşte măsurile pentru înăsprirea primirii migranţilor.

Londra a încheiat un acord foarte controversat cu Rwanda pentru a trimite în această ţară din Africa de Est pe solicitanţii de azil veniţi ilegal pe teritoriul britanic.

Citeşte şi: Rusia confirmă un posibil schimb de prizonieri cu SUA – Black News

Deşi nu au avut loc expulzări în Rwanda, un prim zbor prevăzut în iunie fiind anulat după o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, candidaţii la succesiunea lui Boris Johnson, Rishi Sunak şi Liz Truss, au promis amândoi să continue această politică.

Un alt regres al politicii britanice privind migraţia, guvernul tocmai a renunţat la proiectul său de a converti o fostă bază aeriană din nordul Angliei în centru pentru solicitanţii de azil, după modelul celor din Grecia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.