StiripesurseSintezePeste 20 de palestinieni au fost ucişi în două zile

Peste 20 de palestinieni au fost ucişi în două zile

Publicat:

Jihadul Islamic palestinian a anunţat joi moartea unuia din liderii săi militari, ucis într-un nou atac israelian asupra Fâşiei Gaza înaintea zorilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Ali Ghali (…) comandantul unităţii de lansare a rachetelor (…) a fost asasinat în sudul Fâşiei Gaza împreună cu alţi martiri”, se arată într-un comunicat al Brigăzilor al-Quds, braţul armat al mişcării. Armata israeliană a confirmat că l-a vizat într-o nouă lovitură, care, potrivit surselor medicale palestiniene, s-a soldat cu uciderea a trei persoane.

Citeşte şi: Trei membri ai unei organizaţii infracţionale, inculpaţi de Parchetul European, condamnaţi în urma unor înţelegeri cu justiţia croată în schimbul recunoaşterii vinei – Black News

Tiruri încrucişate de rachete între Fâşia Gaza şi sudul Israelului s-au soldat cu şapte morţi de partea palestiniană miercuri, ducând la 22 numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în Fâşia Gaza de marţi, transmite AFP.

Preda%20 %20aza%20 %2011 05 2023


Foto: (c) Ibraheem Abu Mustafa/REUTERS


Aceasta este cea mai gravă escaladare a violenţelor între grupările armate palestiniene din Fâşia Gaza şi Israel din august 2022, iar Egiptul, un mediator tradiţional între beligeranţi, s-a activat pentru a obţine o încetare a focului.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat “foarte îngrijorat” de situaţie, iar Naţiunile Unite vor să se asigure că “nu va mai exista escaladare”, a declarat un purtător de cuvânt al organizaţiei cu sediul la New York.

Miercuri, în jurul orei locale 19:30 (16:30 GMT), câteva zeci de rachete au fost trase din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian, declanşând un baraj de artilerie din partea israeliană, urmat de noi atacuri aeriene asupra Fâşiei Gaza.

Preda%20 %20aza3%20 %2011 05 2023

Foto: (c) Ibraheem Abu Mustafa/REUTERS


De la primul tir de rachete la începutul după-amiezii, sirenele de avertizare au sunat în localităţile israeliene din jurul Fâşiei Gaza, dar şi la Beersheba şi Tel-Aviv. Serviciile de urgenţă israeliene nu au raportat răniţi.

Înainte de ultimele salve, peste 270 de rachete fuseseră trase asupra Israelului, potrivit armatei israeliene.

Într-o declaraţie comună, grupările armate din Fâşia Gaza au declarat că au tras “sute de rachete”, promiţând “zile negre” “inamicului” israelian în cazul unei escaladări.

Jihadul Islamic, vizat de atacurile israeliene încă de marţi, a promis un “răspuns de aceeaşi amploare cu crimele împotriva poporului nostru şi a luptătorilor noştri”.

În Fâşia Gaza, teritoriu aflat sub controlul mişcării islamiste Hamas din 2007, Ministerul Sănătăţii a raportat miercuri şapte morţi în urma raidurilor. Printre ei, o fetiţă de zece ani.
Patru luptători din Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei au fost, de asemenea, ucişi.

Armata israeliană a declarat că atacurile sale au vizat “peste 40 de rampe de lansare de rachete şi obuze de mortar” aparţinând Jihadului Islamic, după ce au fost vizaţi şi luptători.

Până marţi, 15 persoane, inclusiv patru copii, au fost ucise, potrivit autorităţilor din Gaza. Jihadul Islamic, descris drept “terorist” de Israel, Uniunea Europeană şi Statele Unite, a anunţat moartea mai multor luptători ai săi.

“Egiptul încearcă să faciliteze o încetare a focului”, a declarat miercuri seara, sub protecţia anonimatului, un oficial israelian pentru AFP. În Gaza, surse apropiate Hamas şi Jihadului Islamic au confirmat aceste eforturi de mediere.

Jihadul Islamic “imploră un armistiţiu”, a declarat ministrul israelian de externe Eli Cohen.

Fâşia Gaza, teritoriu afectat de sărăcie şi şomaj, unde 2,3 milioane de palestinieni trăiesc sub blocada israeliană, a fost scena mai multor războaie cu Israelul din 2008.

“Suntem pregătiţi pentru o posibilă operaţiune consolidată şi lovituri puternice asupra Gaza”, a spus premierul Benjamin Netanyahu.

Schimburi de focuri au avut loc deja între Gaza şi Israel săptămâna trecută, după moartea într-o închisoare israeliană a unui lider al Jihadului Islamic aflat în greva foamei.

În august 2022, trei zile de ciocniri între Israel şi Jihadul Islamic au provocat moartea a 49 de palestinieni, inclusiv a cel puţin 19 copii, conform ONU. Aproximativ 200 de rachete au fost lansate spre Israel, rănind trei persoane.

Citeşte şi: Şefa diplomaţiei franceze îndeamnă China să îşi exercite influenţa asupra Rusiei pentru oprirea războiului din Ucraina

În Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967, doi membri ai aripii armate a Jihadului Islamic au fost ucişi miercuri în timpul unei incursiuni israeliene în apropiere de Jenin.

De la începutul anului, cel puţin 132 de palestinieni, 19 israelieni, un ucrainean şi un italian au fost ucişi în urma violenţelor, potrivit unui bilanţ AFP din surse oficiale israeliene şi palestiniene. Aceste statistici includ, de partea palestiniană, combatanţi şi civili, inclusiv minori, iar de partea israeliană, în majoritate civili, inclusiv minori, şi trei membri ai minorităţii arabe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.