StiripesurseSănătatePeste 30 de mii de cazuri de hipertensiune arterială, înregistrate în...

Peste 30 de mii de cazuri de hipertensiune arterială, înregistrate în fiecare an în R. Moldova

Publicat:

Hipertensiunea arterială afectează 1 din 3 adulți din întreaga lume, fiind, totodată, responsabilă de peste 10,8 milioane de decese anual. În Republica Moldova sunt înregistrate anual peste 30 de mii de cazuri noi de hipertensiune arterială. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) în contextul marcării pe 17 mai a Zilei Mondiale a Hipertensiunii Arteriale, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, de-a lungul anilor, în Republica Moldova nivelul morbidității prin hipertensiune arterială rămâne înalt, cu tendință de continuă creștere. Conform unui studiu realizat în 2021, în Republica Moldova, 34,8% de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani li s-au determinat tensiunea arterială crescută.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Medicii vin cu un îndemn în contextul Zilei Mondiale a Hipertensiunii Arteriale: „Măsurați tensiunea arterială cu acuratețe. Controlați-o. Trăiți mai mult!”. Solicitată de agenție, șefa Serviciului informare și comunicare a ANSP, Olesea Croitor, a declarat că pentru al treilea an consecutiv tema se axează pe creșterea gradului de conștientizare a importanței controlului timpuriu al hipertensiunii, a metodelor precise de măsurare a tensiunii arteriale și promovarea unui mod de viață sănătos pentru a reduce riscurile.

Potrivit specialiștilor, se estimează că circa 50% din totalul cazurilor de HTA sunt condiționate de alimentația nesănătoasă, inclusiv 30% sunt atribuite consumul crescut de sare, iar 20% sunt legate de insuficiența consumului de fructe și legume. Alți factori de risc sunt inactivitatea fizică, obezitatea cauzată de excesul caloric alimentar și consumul excesiv de alcool.


Hipertensiunea deseori decurge fără simptome. Acestea apar, de obicei, atunci când hipertensiunea atinge valori foarte ridicate, când se întâmplă să crească brusc și suficient de marcat, devenind o urgență medicală și includ: dureri de cap, vedere încețoșată sau alte modificări ale vederii, greață, amețeli, hemoragii nazale, palpitații.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Medicii prezintă și câteva strategii importante, recomandate pentru a preveni hipertensiunea arterială și a reduce consecințele acesteia. Printre acestea se numără promovarea unui mod de viață sănătos, menținerea unei greutăți corporale normale, reducerea consumului de sare, alimentația echilibrată, limitarea consumului de alcool, renunțarea la consumul de tutun, creșterea nivelului de implicare în activitatea fizică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.