StiripesurseDiasporaPeste 300.000 de solicitanți de azil au fost acceptați în UE...

Peste 300.000 de solicitanți de azil au fost acceptați în UE anul trecut

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) a acordat protecţie pentru 333.355 de solicitanţi de azil în 2018, o scădere cu aproape 40% comparativ cu 2017, a anunţat joi Eurostat, Agenţia UE pentru statistici, informează dpa, potrivit agerpres.

Cel mai mare grup de solicitanţi de azil admişi în UE au fost sirienii, reprezentând 29%, urmaţi de afgani, 16%, şi de irakieni, 7%. Dintre sirieni, în jur de 70% au primit azil în Germania.

De asemenea, statele membre ale UE au acceptat mai mult de 24.800 de refugiaţi relocaţi.

Germania a înregistrat cel mai mare număr de cereri, 139.600, fiind urmată de Italia şi Franţa, care au preluat fiecare aproximativ o treime din numărul total de solicitanţi admişi de Berlin.

Statele membre au înregistrat variaţii mari în ceea ce priveşte ponderea cererilor de azil aprobate, care se află sub jurisdicţie naţională. Rata de acceptare pentru deciziile de primă instanţă a fost cea mai mare în Irlanda (de peste 8 din 10) şi cea mai mică în Republica Cehă şi Polonia, unde există în general o puternică reacţie împotriva migranţilor (mai puţin de 2 din 10).


Rata de acceptare în Germania, de 42%, a fost uşor mai mare decât rata medie la nivelul UE, de 37%.

Atât numărul de migranţi, cât şi cel de cereri de azil a înregistrat punctul culminant între 2015 şi 2016, când războiul din Siria a escaladat şi când alte ţări din Orientul Mijlociu au devenit scena unor noi crize. De atunci, numărul de migranţi nou-sosiţi a scăzut substanţial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.