StiripesurseȘtirile zileiPeste 40 de meșteri populari din România și Republica Moldova aduc...

Peste 40 de meșteri populari din România și Republica Moldova aduc la Iași farmecul tradițiilor populare

Publicat:

Tradițiile au prins viață la Iași! În acest sfârșit de săptămână, Esplanada Palatului Culturii s-a transformat într-un veritabil spațiu al meșteșugurilor autentice, unde meșteri populari din România și Republica Moldova pun în valoare arta, creativitatea și spiritul Moldovei de pe ambele maluri ale Prutului. Sub genericul „Patrimoniul Cultural Imaterial fără frontiere”, evenimentul reunește peste 40 de meșteri din Suceava, Iași, Neamț, dar și din diverse raioane ale Republicii Moldova.

5a156b88 de57 480f bd7a ca4c79999e3f

Parascovia Pasat a venit la Iași din satul Ustia, raionul Glodeni, Republica Moldova. Țese covoare din copilărie și se străduiește să transmită mai departe această tradiție.

„Sunt o țesătoare veche, se vede și după vârsta mea, dar țes de mic copil. Mama a fost o țesătoare a satului, care a deprins pe multe doamne să țese. Deci am luat meșteșugul de la dumneaei. Predau țesutul și brodatul în gimnaziu, și astfel copiii deja cunosc ceva despre țesut. Și mă strădui ca să aduc înapoi țesutul la noi”, povestește meșterița.

Și alți meșteri populari păstrează vii tradițiile locale.

Citește și: Decretul de numire a lui Munteanu în calitate de candidat la șefia Guvernului urmează să fie semnat


„Am venit cu săpun de casă, făcut după rețeta veche a bunicilor, îmbunătățită cu plante. Ei foloseau la vremea aceea plante, precum pelinul, coada șoricelului, noi am adăugat și alte plante, pentru că sunt din ce în ce mai cerute. Trebuie să renunțăm la tot felul de chimicale și să adăugăm lucrurile naturale”, spune Alina Samson, meșter popular din Neamț.

„Scopul acestui târg este de a promova în comunitate, și nu numai, tradiția noastră populară, care, din păcate, se cam pierde, dar trebuie să ținem cu dinții de ea, pentru că, de fapt, este baza nației noastre și ea ne identifică în această mare globalizare”, subliniază Silvia Cozmîncă, organizatoarea evenimentului.

„Merită să ne păstrăm tradițiile, să le dăm mai departe dacă putem”.

„E prima dată când venim la Iași și întâlnim acest târg, sunt foarte încântată de ceea ce văd aici, foarte frumos”.

„Un lucru deosebit, pentru că avem tradiția în fața noastră și poți să-ți imaginezi sau poți să vezi în realitate cum arătau lucrurile astea. Deși, ați văzut că acum revenim la tradițional, zicem noi, dar fără strachină de lemn, fără lingură de lemn”.

94c8cefb fa36 4387 ab04 58d5c84cc946

Pe lângă expozițiile cu vânzare, sunt organizate și ateliere demonstrative pentru copii. Târgul „Meșteri și meșteșuguri tradiționale din Moldova” se află la cea de-a 15-a ediție și se desfășoară până duminică, 26 octombrie.

Autor: Daniela Nemerenco

Sursa: radiomoldova.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Piața imobiliară sub presiune: Experții anticipează scumpiri

Dacă politica fiscală pentru 2027 va fi aprobată în forma actuală, imobiliarele s-ar putea scumpi, iar tranzacțiile ar putea scădea după introducerea impozitului pe...

Alarmant! 14 fraude telefonice în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 14 sesizări privind fraude telefonice, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 3 milioane de lei. Citește și:...

CNAS îndeamnă cetățenii să acceseze contul personal de asigurări sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) îndeamnă cetățenii să acceseze contul personal de asigurări sociale pentru a verifica dacă angajatorii respectă obligația de a...

Banii moldovenilor din diasporă – la vederea autorităților fiscale din Moldova

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va putea face schimb automat de informații privind un număr mai mare de categorii de conturi financiare cu autoritățile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.