StiripesurseDiasporaPeste 500 de migranţi au debarcat pe insula italiană Lampedusa

Peste 500 de migranţi au debarcat pe insula italiană Lampedusa

Publicat:

Un grup de 539 de migranţi înghesuiţi într-o ambarcaţiune reperată pe Mediterana de garda de coastă italiană au debarcat sâmbătă pe insula Lampedusa, una dintre cele mai mari debarcări ale migranţilor pe această insulă care este cel mai apropiat teritoriu italian de coastele Africii, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.  

În ziua precedentă, alte două grupuri de migranţi, de 25 şi de circa 100 de persoane, au sosit pe aceeaşi insulă, unde au mai debarcat marţi alţi peste 500 migranţi veniţi la bordul a circa 20 de mici ambarcaţiuni.

Citește și : Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan

Primarul Lampedusei, Totó Martello, a cerut crearea de ”coridoare umanitare” pentru migranţii care încearcă să ajungă în UE şi elaborarea unui pact european privind migraţia şi azilul axat pe ”primirea şi integrarea” migranţilor.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), pe această rută a Mediteranei centrale, folosită de migranţii africani pentru a ajunge în Europa după ce au traversat Libia, peste o mie de migranţi au murit de la începutul anului.


Pe coasta vestică a Africii, în apropiere de Senegal, este în desfăşurare o operaţiune de căutare-salvare după naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi, dintre care 43 sunt daţi dispăruţi şi numai 14 au fost salvaţi până în prezent.

Citește și : Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)

Plecări ale unor ambarcaţiuni pline cu migranţi sunt tot mai frecvent observate pe coastele Senegalului, migranţii care folosesc ruta Atlantică încercând de obicei să debarce în insulele Canare spaniole.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.