StiripesurseSocialPeste 6.000 de persoane au fost sancționate pentru corupere electorală

Peste 6.000 de persoane au fost sancționate pentru corupere electorală

Publicat:

„Peste 6.000 de persoane au fost deja sancționate contravențional pentru implicare în schema de corupere electorală și influențare a alegerilor și referendumului din 2024”. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unui briefing de presă.

„Toate aceste persoane – 140.000 – au fost desjucate din cauzele penale și trimise poliției pentru documentare și sancționare”, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: Dragalin detonează ‘NUCLEARA’: 40 de judecători au fost șantajați de trei persoane – Stiripesurse.md

De asemenea, acesta a menționat că Poliția a întocmit deja aproximativ 6.000 de procese-verbale, iar doar 3% dintre acestea au fost contestate.

Șeful IGP a precizat că persoanele vizate se încadrează în trei categorii:


– Cei care colaborează cu poliția;

– Cei care recunosc vina și solicită să fie sancționați prin procedura simplificată;

– Cei care refuză colaborarea și care, în multe cazuri, au coordonat acțiunile la nivel local.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.