StiripesurseȘtirile zileiPeste 80.000 de plângeri privind abuzuri sexuale, depuse împotriva Cercetaşilor americani

Peste 80.000 de plângeri privind abuzuri sexuale, depuse împotriva Cercetaşilor americani

Publicat:

Peste 80.000 de victime ale abuzurilor sexuale în rândul Cercetaşilor americani vor depune plângere până seara luni, termen limită pentru a beneficia de un fond de despăgubiri înfiinţat de organizaţie în cadrul procedurii falimentului, a declarat unul dintre avocaţii victimelor pentru AFP, potrivit agerpres

“Din câte ştim, au existat 11.000 de plângeri la nivel global împotriva Bisericii Catolice, credem că în cazul Boys Scouts vor fi de opt ori mai numeroase până la ora 17:00 în această seară” (22:00 GMT, luni), a declarat Andrew Van Arsdale, membru al unei echipe de avocaţi care reprezintă victimele acestor abuzuri.

Citește și : Preşedintele Parlamentului European o felicită pe Maia Sandu

“Suntem îngroziţi de numărul de vieţi care au suferit abuzuri în trecut în rândul Cercetaşilor şi suntem impresionaţi de curajul celor care au decis să rupă tăcerea”, a declarat organizaţia Boys Scouts of America într-un comunicat, fără a confirma cifrele.

Organizaţia, înfiinţată în 1910, este principala mişcare de cercetaşi din Statele Unite, cu 2,2 milioane de membri cu vârste cuprinse între 5 şi 21 de ani.


Afectată de acuzaţiile de abuzuri sexuale, organizaţia şi-a anunţat falimentul în februarie pentru a putea onora toate cererile de despăgubire depuse în instanţă de foşti cercetaşi.

Dezvăluirile privind astfel de acte în rândul Cercetaşilor americani au apărut pentru prima dată în 2012, când cotidianul Los Angeles Times a publicat documente interne referitoare la decenii de abuzuri sexuale.

Citește și : Tot mai mulţi migranţi ajung în Cipru din Turcia

Atunci au fost menţionate circa 5.000 de “dosare de perversiune”, care corespundeau unui număr mare de presupuşi agresori în rândul liderilor cercetaşilor. Cei mai mulţi dintre ei nu au fost raportaţi niciodată autorităţilor, organizaţia limitându-se la eliminarea lor din rândurile membrilor săi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.