StiripesurseSocialPeste 89.000 de ucraineni au cerut protecție temporară în R. Moldova,...

Peste 89.000 de ucraineni au cerut protecție temporară în R. Moldova, în 4 ani de la declanșarea războiului

Publicat:

La patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina, peste 89.000 de cetățeni ucraineni au solicitat protecție temporară pe teritoriul Republicii Moldova. Dintre aceștia, peste 20 000 sunt copii. Toți beneficiarii au acces la servicii medicale, asistență socială, educație, cursuri de limbă română și programe de formare profesională.

Într-un răspuns pentru IPN, Inspectoratul General pentru Migrație, precizează că persoanele strămutate din Ucraina au drept legal de a munci în Moldova și pot primi sprijin pentru angajare. În prezent, peste 2.500 de cetățeni ucraineni dețin permise de ședere permanentă, alți peste 3.500 au permise provizorii. Printre aceștia se numără lucrători migranți, specialiști IT, sportivi și persoane implicate în proiecte internaționale.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

După introducerea mecanismului de protecție temporară, în martie 2023, numărul cererilor de azil a scăzut semnificativ. Dacă în 2022 au fost înregistrate peste 11.000 de cereri, în 2023 numărul a ajuns la puțin peste 4 000. Autoritățile explică scăderea prin procedura simplificată oferită de protecția temporară.

În 2024, numărul cererilor a crescut din nou – la peste 8.000, iar în 2025 a scăzut la circa 2.600. Potrivit IGM, Ucraina rămâne principala țară de origine a solicitanților de azil, urmată de Rusia și Siria.


De la începutul războiului din Ucraina, Linia Verde a IGM a oferit consultanță pentru peste 83.000 de cetățeni ucraineni. Prin centrele de integrare și unitățile de suport au fost acordate zeci de mii de consultații, inclusiv juridice. Autoritățile organizează constant sesiuni informative și activități socio-culturale în școli și comunități.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Pe 24 februarie se împlinesc patru ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, războiul fiind considerat de experți cel mai sângeros război din Europa după Al Doilea Război Mondial. Statisticile arată că luptele au provocat sute de mii de victime militare și zeci de mii de victime civile. Aproape 20% din teritoriul ucrainean se află sub ocupație. Războiul a forțat milioane de oameni să își părăsească locuințele, generând cea mai amplă criză a refugiaților din Europa din ultimele decenii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.