StiripesurseExternePetiţia pentru demisia lui Zelenski este considerată la Kiev O GLUMĂ

Petiţia pentru demisia lui Zelenski este considerată la Kiev O GLUMĂ

Publicat:

Şeful Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Bohdan, a calificat vineri drept o ‘glumă amuzantă’ petiţia înregistrată pe site-ul preşedinţiei care a adunat circa 25.000 de semnături pentru demisia noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, învestit în funcţie de doar patru zile, informează agenţia de presă ucraineană Ukrinform, potrivit agerpres.

‘Noi considerăm petiţia drept o glumă. Chiar o glumă amuzantă’, a spus Bohdan într-o intervenţie la postul de televiziune local ‘1+1’. ‘Astfel de petiţii nu constituie un temei pentru a reacţiona pe calea încetării atribuţiilor prezidenţiale’, a explicat el.

Vezi şi: ALERTĂ! Theresa May şi-a anunţat DEMISIA cu lacrimi în ochi! – VIDEO

În opinia sa, petiţia demonstrează că există o parte a populaţiei care nu este de acord cu primele măsuri ale noului preşedinte ucrainean.

Conform Ukrinform, pe site-ul preşedinţiei Ucrainei a fost înregistrată la 22 mai o petiţie electronică privind demisia lui Volodimir Zelenski. În mai puţin de o zi, aceasta a adunat 25.000 de semnături necesare pentru ca documentul să poată fi examinat.


Joi, pe site-ul preşedinţiei de la Kiev a fost înregistrată o contrapetiţie prin care se strâng semnături pentru a anula petiţia anterioară.

‘Propun anularea petiţiei din 22 mai pentru demisia preşedintelui Volodimir Zelenski gândită de oficiali corupţi şi semnată de aceiaşi responsabili corupţi. Stimate Volodimir Alexandrovici! Poporul Ucrainei este alături de dumneavoastră! Noi susţinem calea aleasă de dumneavoastră pentru eliminarea corupţiei. Vă rugăm, nu ezitaţi să acţionaţi, faceţi paşi mai radicali, ne aşteaptă o luptă crâncenă’, se menţionează în noua petiţie.

Citeşte şi: Jean-Claude Juncker o laudă pe Merkel: ‘Istoria îi va da dreptate!’

Această petiţie destinată să o anuleze pe prima îl are ca autor pe Leonid Iaţenko şi vineri adunase în jurul orei 09:00 peste 8.000 de semnături.

Actorul de comedie Volodimir Zelenski a depus jurământul luni şi şi-a preluat imediat atribuţiile, el câştigând alegerile cu promisiunea de a ‘sparge sistemul’ şi de a fi un altfel de preşedinte decât predecesorii săi. Deja a doua zi, contrar prevederilor Constituţiei, el a emis un decret de dizolvare a Radei Supreme (parlamentul unicameral) şi a făcut, de asemenea, mai multe numiri controversate de personal. O parte dintre susţinătorii săi i-au reproşat numirea în calitate de şef al administraţiei prezidenţiale a avocatului Andrii Bogdan, un apropiat al oligarhului Ihor Kolomoiski, şi care a deţinut mai multe funcţii importante în timpul preşedinţiei lui Viktor Ianukovici.

Zelenski îl va demite pe nou-numitul şef al administraţiei prezidenţiale, Andrii Bohdan, dacă Curtea Constituţională a Ucrainei va adopta o decizie cu privire la conformitatea Constituţiei cu prevederile legii privind lustraţia, a indicat vineri adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale, Ruslan Riaboşapka, citat de Interfax-Ukraina.

Citeşte şi: Trump a dat ordin serviciilor secrete să coopereze în ancheta lui William Barr

Ministerul Justiţiei ucrainean a solicitat joi administraţiei prezidenţiale de la Kiev informaţii pentru a verifica dacă reprezentanţii nou numiţi în administraţia prezidenţială nu încalcă legea lustraţiei, adoptată după ‘revoluţia’ din 2014 şi care interzice numirea în funcţii publice a foştilor responsabili din perioada preşedinţiei lui Viktor Ianukovici.

În acest sens, presa ucraineană a scris că echipa lui Zelenski s-a folosit de o portiţă creată sub preşedinţia Petro Poroşenko. Agenţia naţională pentru prevenirea corupţiei stabilise la timpul respectiv că administraţia prezidenţială nu este un organism de stat independent şi, prin urmare, nu poate fi supusă legilor care impun restricţii la angajare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.