StiripesurseȘtirile zileiPfizer va solicita autorităţilor sanitare americane autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 pentru...

Pfizer va solicita autorităţilor sanitare americane autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 pentru copiii sub 5 ani

Publicat:

Grupul farmaceutic Pfizer şi partenerul său german BioNTech se pregătesc să solicite autorităţilor sanitare americane să autorizeze vaccinul lor anti-COVID-19 pentru copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi cinci ani, au anunţat luni mai multe companii mass-media din Statele Unite, citate de AFP, potrivit agerpres.

În cazul în care va fi aprobat, vaccinul dezvoltat de Pfizer-BioNTech va deveni primul ser anti-COVID-19 disponibil în Statele Unite pentru această grupă de vârstă.

Citește și : Pe planeta noastră se află mai multe specii de copaci decât se credea

Cererea de autorizare ar putea fi depusă la Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) încă de marţi, a relatat cotidianul The Washington Post, citând surse familiarizate cu acest dosar. Acelaşi cotidian american a precizat, la fel cum au făcut-o şi cotidianul The New York Times şi radioul public NPR, că noua cerere de autorizare va viza doar o schemă de vaccinare cu două doze, nu cu trei doze.

Pfizer a anunţat în decembrie că doreşte să testeze efectele generate de cea de-a treia doză a vaccinului său anti-COVID-19 pe copii mai mici de cinci ani, sugerând astfel că grupul farmaceutic ar putea să depună încă din start o cerere de autorizare pentru o schemă de vaccinare cu trei doze pentru acea grupă de vârstă.


În cadrul testelor clinice, gigantul farmaceutic american a ales un dozaj de 3 micrograme / injecţie pentru copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi cinci ani. Acel dozaj este de 10 ori mai slab decât cel administrat adulţilor (30 de micrograme) şi de peste trei ori mai slab decât cel administrat copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani (10 micrograme).

La copiii cu vârste cuprinse între 2 – 5 ani, un dozaj de 10 micrograme a provocat într-adevăr mai multe episoade de febră decât în grupele de vârstă mai mari, determinând compania Pfizer să aleagă un dozaj mai puţin concentrat. Însă după două injecţii de 3 micrograme, răspunsul imunitar s-a dovedit a fi mai puţin bun, decât cel oferit adolescenţilor şi tinerilor adulţi de vaccinul clasic dezvoltat de Pfizer-BioNTech.

“Ştim că două doze nu sunt suficiente şi înţelegem acest lucru”, a declarat pentru The Washington Post o sursă familiarizată cu acest dosar. “Ideea este să începem examinarea datelor oferite de cele două doze. Dacă datele confirmă cererea de autorizare, putem să începem să îi vaccinăm pe copii cu primele doze, mult mai devreme decât dacă nu am face nimic şi am aştepta să sosească datele pentru cea de-a treia doză”, a precizat sursa.

Citește și : La presiunea SUA, doi comandanţi din armata israeliană au fost suspendaţi după moartea unui palestiniano-american

În urma datelor dezamăgitoare obţinute după cele două doze, Pfizer a decis să modifice protocolul studiilor clinice pentru a include şi treia doză, administrată “la cel puţin două luni după cea de-a doua”, în condiţiile în care primele două doze sunt administrate la distanţă de trei săptămâni una de cealaltă.

Doza de supra-rapel (“booster”) a demonstrat într-adevăr, la categoriile mai mari de vârstă, o creştere a protecţiei oferite de acest vaccin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.