StiripesurseȘtirile zileiPhenianul le închide americanilor ușa negocierilor

Phenianul le închide americanilor ușa negocierilor

Publicat:

Ministrul nord-coreean de externe Ri Son Gwon a respins o ofertă a Statelor Unite de a purta negocieri fără nicio condiţie prealabilă despre programul secret de arme nucleare al Phenianului, relatează joi DPA, potrivit agerpres.

“Nu luăm în considerare nici măcar posibilitatea vreunui contact cu Statele Unite” care “nu ne va conduce nicăieri”, a declarat el într-un comunicat miercuri noapte. Astfel de discuţii ar consuma doar din “timpul preţios”, a adăugat ministrul de externe citat de agenţia de presă de stat KCNA.

Citeşte şi: Ministrul brazilian al mediului a demisionat! Este bănuit de implicare în mafia lemnului din Amazonia!

Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a acuzat marţi Statele Unite că au aşteptări false după ce emisarul lor special pentru Coreea de Nord a vorbit din nou despre posibilitatea unor discuţii fără precondiţii în timpul unei vizite luni la Seul.

Discuţiile dintre Washington şi Phenian nu au înregistrat progrese de la summitul eşuat din Vietnam în 2019 între preşedintele american de atunci Donald Trump şi Kim Jong Un. De la învestirea preşedintelui american Joe Biden, Coreea de Nord pare să adopte o abordare expectativă.


Citește și: Moartea lui McAfee alimentează teoriile conspiraţiei: ‘Dacă veţi citi vreodată că m-am sinucis, să ştiţi că NU am făcut-o!’

Kim a spus săptămâna trecută că ţara sa izolată trebuie să fie “pregătită pentru amândouă: dialog şi confruntare” cu Statele Unite.

Coreea de Nord a precizat de mai multe ori din 2019 că nu este interesată de noi discuţii până când Washingtonul nu prezintă noi propuneri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Și bogații moldoveni sunt, de asemenea, săraci

Moldova se numără printre primele 15 țări din lume în care decalajul dintre bogați și săraci (așa-numitul indice Gini) este cel mai mic. Și...

Alexei Buzu: Reforma administrației publice locale nu înseamnă dispariția satelor

Reforma administrației publice locale nu înseamnă dispariția satelor, ci consolidarea administrațiilor locale pentru a oferi servicii publice mai bune și bugete mai puternice. Mesajul...

Rezervele BNM au trecut de 5,2 miliarde de euro

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au depășit pragul de 5,2 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de Banca Națională...

Serviciul Vamal a acumulat peste 791 de milioane de lei, în ultima săptămână

Serviciul Vamal a acumulat, în ultima săptămână, la bugetul de stat, peste 791,2 milioane de lei, informează MOLDPRES. Astfel, în perioada 22 - 28 iunie 2026, de către...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.