StiripesurseDiasporaUn pictor, supravieţuior al Holocaustului, şi-a deschis propriul muzeu la Vilnius

Un pictor, supravieţuior al Holocaustului, şi-a deschis propriul muzeu la Vilnius

Publicat:

Un pictor şi supravieţuitor al Holocaustului, Samuel Bak, de 84 de ani, a inaugurat luni un muzeu cu operele sale inspirate de istoria evreilor de la Vilnius, la aproape opt decenii de la prima sa expoziţie la vârsta de 9 ani în ghetoul creat de nazişti în oraşul pe atunci polonez, relatează AFP, potrivit agerpres.

Samuel Bak a fost trimis în ghetou împreună cu întreaga sa familie în 1941. Practic, întreaga sa familie a murit în Holocaust. El însuşi a supravieţuit pentru că s-a ascuns într-o mănăstire catolică şi a plecat după război cu mama sa în Israel. El trăieşte în prezent în SUA.

Citeşte şi: INCENDIU puternic la Londra. O femeie a murit – FOTO/VIDEO

“Am trăit în atâtea ţări diferite. Dar sunt din Vilna, mă identific cu acest oraş”, a declarat Bak pentru AFP, referindu-se la numele evreiesc al oraşului Vilnius.

“Să mă aflu aici este, într-un fel, o revenire la origini. Este, de asemenea, o posibilitate de a-mi exprima recunoştinţa faţă de creştinii care m-au ajutat să supravieţuiesc”, a declarat el înainte de ceremonia de inaugurare.


Muzeul, care va face parte din muzeul naţional evreiesc Vilna Gaon, cuprinde pentru moment 60 de picturi.

“Opera lui Bak ţese împreună istoria personală şi istoria evreiască pentru a articula împreună o iconografie de succes a experienţei Holocaustului”, a indicat galeria Pucker, care îl reprezintă, pe site-ul său de internet.

“De-a lungul a şapte decenii de producţie artistică, Bak a explorat şi a lucrat la un ansamblu de metafore, o gramatică vizuală, un vocabular care privilegiază în cele din urmă întrebările”, a adăugat galeria americană. În loc să prezinte moartea direct, Bak utilizează alegoria şi substituirea.

Ministrul lituanian al culturii, Liana Ruokyte-Jonsson, a salutat întoarcerea lui Bak la Vilnius, dovadă că “eforturile de anihilare nu au reuşit în cele din urmă”.

Citeşte şi: Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Soci şi l-a ‘felicitat’ pentru rezultatele în lupta împotriva terorismului

Teritoriul actual al Lituaniei găzduia înainte de război o importantă comunitate evreiască şi Vilnius era supranumit “Ierusalimul nordului”.

Circa 195.000 de evrei care trăiau pe acest teritoriu au fost ucişi în timpul Holocaustului. Astăzi, circa 3.000 de evrei trăiesc în Lituania, ţară de 2,8 milioane de locuitori, membră a NATO şi a UE.

Preşedinta comunităţii evreieşti, Faina Kukliansky, susţine că muzeul “va deveni un alt semn extraordinar al moştenirii evreieşti în Lituania şi în lume”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.