StiripesurseȘtirile zileiPistolul lui Al Capone va fi vândut la licitaţie

Pistolul lui Al Capone va fi vândut la licitaţie

Publicat:

Arme de foc care i-au aparţinut lui Al Capone, unul dintre cei mai cunoscuţi gangsteri din lume, vor fi scoase în curând la licitaţie în California de descendenţii săi, informează AFP, potrivit agerpres.

Arma preferată a lui Al Capone – un pistol Colt 45 – face parte dintre cele 174 de loturi propuse spre vânzare, care includ şi fotografii de familie, o scrisoare adresată fiului său din celula gangsterului din închisoarea Alcatraz şi patul pe care îl împărţea cu soţia lui în vila lor luxoasă din Florida.

Citeşte şi: Pentagonul a evacuat 16.000 de persoane din Afganistan în ultimele 24 de ore – Black News

Colecţia, care va fi pusă în vânzare pe 8 octombrie în oraşul Sacramento de casa de licitaţii Witherells, provine din moştenirea lăsată de Al Capone în 1947 văduvei sale, Mae Capone, pe care aceasta a lăsat-o la rândul ei moştenire unicului lor fiu, Sonny.


Al Capone era unul dintre cei mai redutabili şefi interlopi din perioada Prohibiţiei din anii 1920, în timpul căreia producţia şi vânzarea de alcool au fost interzise oficial în Statele Unite.

Lider al bandei Outfit din Chicago, Al Capone, supranumit “Scarface”, a semănat teroare în acel oraş american prin reţeaua lui de bătăuşi şi metodele sale extrem de violente, precum “Masacrul de Sfântul Valentin”, în timpul căruia a executat şapte membri ai unei bande rivale, în 1929.

În pofida tuturor poliţiştilor trimişi pe urmele sale – inclusiv celebrul Eliot Ness -, gangsterul nu a putut fi niciodată judecat pentru crimele lui violente, ci doar pentru fraudă fiscală, care i-a adus o condamnare de 11 ani de închisoare. A petrecut o parte din acea sentinţă pe insula-penitenciar Alcatraz, situată în Golful San Francisco.

Citeşte şi: BoJo a discutat cu Joe Biden despre situaţia din Afganistan – Black News

Casa de licitaţii Witherells consideră că pistolul Colt care i-a aparţinut lui Al Capone ar putea fi vândut cu 150.000 de dolari, iar un alt pistol al gangsterului ar putea fi achiziţionat cu un preţ cuprins între 30.000 şi 60.000 de dolari.

Printre obiectele scoase la vânzare se află şi un ceas de buzunar Patek Philippe din platină şi decorat cu diamante, precum şi diverse bijuterii monogramate cu iniţialele lui Al Capone.

Proprietarii actuali ai acestor obiecte sunt nepoatele gangsterului, Diane şi Barbara Capone.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.