StiripesurseȘtirile zileiPloile musonice din Pakistan au omorât 478 de oameni

Ploile musonice din Pakistan au omorât 478 de oameni

Publicat:

Bilanţul deceselor în urma ploilor musonice şi a viiturilor care au afectat în ultimele şapte săptămâni Pakistanul a urcat la 478, a anunţat marţi Autoritatea Naţională pentru Managementul Dezastrelor (NDMA), informează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Incidentele asociate ploilor au provocat, de asemenea, rănirea a 536 de persoane, iar mii de familii au fost strămutate în timpul puternicelor intemperii musonice care au continuat să lovească ţara începând de la 14 iunie, potrivit statisticilor NDMA.

Citeşte şi: Israelul se teme de atacuri după presupusa arestare a unui lider al Jihadului Islamic – Black News

În provincia Balochistan din sud-vestul Pakistanului, una dintre zonele cele mai afectate, 136 de persoane şi-au pierdut viaţa, 13.535 de case au fost avariate parţial sau total şi peste 13.000 de animale au murit.

Exprimându-şi durerea pentru pierderile de vieţi omeneşti provocate de ploile torenţiale şi de inundaţiile din Balochistan, premierul Shahbaz Sharif a declarat luni că instituţiile federale şi provinciale efectuează demersuri pentru acordarea de asistenţă în provincie.


Citeşte şi: Casa Albă: Pelosi are ‘dreptul’ de a vizita Taiwanul! – Black News

“Devastările inundaţiilor din Balochistan sunt de nedescris. Guvernul lucrează zi şi noapte pentru a-i ajuta pe cei afectaţi”, a spus premierul, adăugând că sunt oferite raţii victimelor salvate din zonele sinistrate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.