StiripesurseȘtirile zileiPloile torenţiale fac ravagii în Uganda. Cel puţin cinci persoane au...

Ploile torenţiale fac ravagii în Uganda. Cel puţin cinci persoane au murit!

Publicat:

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 38 sunt date dispărute după ce alunecări de teren provocate de ploile torenţiale au îngropat mai multe case în estul Ugandei, au indicat joi Crucea Roşie şi oficialii poliţiei, potrivit DPA, transmite şi potrivit agerpres.

Trei copii din districtul Bududa s-au numărat printre victime şi peste 200 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, a precizat Crucea Roşie din Uganda.

Citeşte şi: Mai marii lumii l-au luat peste picior pe Trump – VIDEO

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei locale, Robert Tukei, “numeroase persoane şi-au pierdut viaţa în urma alunecărilor de teren, însă autorităţile nu pot furniza încă numărul exact al victimelor”.


Râurile din zonă au ieşit din matcă, provocând inundaţii în aval, a precizat Crucea Roşie.

Uganda şi multe ţări din Africa de Est au fost afectate “de precipitaţii neobişnuit de abundente şi de inundaţii”, a subliniat la rândul său Oficiul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Mai mult de 2,8 milioane de persoane au fost afectate până în prezent de intemperii şi peste 280 au murit, a declarat OCHA într-un bilanţ actualizat dat publicităţii miercuri. Aproape jumătate dintre morţi au fost raportaţi în Kenya.

Citeşte şi: Avocatul lui Trump a ajuns la Kiev să ‘limpezească apele’

“În regiune, în zonele cele mai afectate au fost distruse case, drumuri şi mijloace de trai, iar riscul de boli transmisibile – inclusiv de holeră – este în creştere”, a avertizat agenţia ONU.

Ploile a fost cauzate de un fenomen meteorologic cunoscut sub numele de Dipolul Oceanul Indian. Deşi acesta este aşteptat să-şi diminueze din intensitate în săptămânile următoare, “ploile abundente vor persista probabil pe parcursul lunii decembrie şi se vor intensifica în Kenya, Tanzania şi Uganda”, a completat OCHA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.