StiripesurseDiasporaPloile torenţiale au inundat complet un oraş de lângă Atena

Ploile torenţiale au inundat complet un oraş de lângă Atena

Publicat:

O ploaie torenţială care a căzut în noaptea de marţi spre miercuri a inundat un oraş din apropierea Atenei mai multe persoane rămânând izolate în locuinţe şi maşini, iar şcolile fiind închise, informează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Drumurile din Nea Peramos, localitate aflată la circa 27 de kilometri vest de Atena, s-au transformat în şuvoaie de noroi, după cum s-a putut observa în imaginile prezentate la televizor.

”Practic, întregul oraş Nea Peramos a fost inundat”, a declarat la Antenna TV primarul localităţii, Grigoris Stamoulis. ”Nu cred că am mai văzut vreodată aici o inundaţie asemănătoare”, a adăugat edilul.

Stamoulis a precizat că sunt în desfăşurare operaţiunile de salvare a persoanelor rămase în maşini şi locuinţe, însă a subliniat că, după părerea sa, nimeni nu s-a aflat în pericol imediat.


Unii dintre locuitori au fost nevoiţi să se urce în balcoanele şi pe acoperişurile locuinţelor, a precizat postul naţional de televiziune.

Potrivit autorităţilor, au fost primite cel puţin 160 de apeluri de ajutor.

Marţi, Grecia a declarat stare de urgenţă pe insula Symi după ce o furtună a măturat străzile, a împins maşinile în apă, a distrus locuinţe şi a întrerupt furnizarea alimentării cu electricitate şi cu apă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.