StiripesurseSănătatePolița de asigurare medicală va fi prelungită până pe 31 ianuarie

Polița de asigurare medicală va fi prelungită până pe 31 ianuarie

Publicat:

Cetățenii care au achitat prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă pentru anul în curs vor rămâne asigurați până pe 31 ianuarie a anului viitor, cu o lună mai mult decât în prezent. Aceasta este una dintre modificările în mai multe acte normative ce au intrat în vigoare săptămâna curentă.

Potrivit CNAM, inițiativa în cauză vine în sprijinul celor care se asigură în mod individual și întâmpină dificultăți în efectuarea plății în primele zile ale anului din cauza perioadei de sărbători sau a zilelor de odihnă.

Citeşte şi: România, principala destinație a mărfurilor moldovenești

„Este o măsură ce va fi aplicată în fiecare an și care are menirea de a spori gradul de încredere a populației în sistemul de asigurare medicală obligatorie și a facilita respectarea obligației legale în ceea ce privește asigurarea medicală”, a menționat Ion Dodon, directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, rămâne în vigoare obligația persoanelor care se asigură în mod individual de a achita prima de asigurare în termenul stabilit de legislație, adică în perioada 1 ianuarie – 31 martie.


Statutul de asigurat este acordat de Compania Națională de Asigurări în Medicină din data achitării primei de asigurare medicală în sumă fixă.

De menționat că peste 95.000 de cetățeni au plătit în intervalul 1 ianuarie-30 noiembrie 2023 prima în sumă fixă, în creștere cu circa 32.000 faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Citeşte şi: Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală pornită pe numele deputatului Nesterovschi

Printre categoriile de persoane obligate să se asigure în mod individual până pe 31 martie se numără notarii, avocații, mediatorii, executorii judecătorești, experții judiciari, fondatorii de întreprindere individuală, proprietarii de teren cu destinație agricolă, persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.