StiripesurseȘtirile zileiPoliţia americană a descoperit 90 de persoane într-o casă din Houston;...

Poliţia americană a descoperit 90 de persoane într-o casă din Houston; a fost declanşată o anchetă pentru trafic de migranţi

Publicat:

Poliţia a anunţat vineri că a descoperit “cu surprindere” peste 90 de persoane înghesuite într-o casă din Houston, în sudul Statelor Unite, şi a deschis o anchetă pentru trafic de migranţi, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Noaptea trecută am fost informaţi că o persoană era posibil sechestrată şi am lucrat toată noaptea pentru a obţine o localizare şi un mandat de arestare”, a explicat Daryn Edwards, un responsabil al poliţiei din oraş.

Citește și : Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

“Am avut o mare surpriză când am intrat”, a adăugat el într-o conferinţă de presă susţinută în faţa casei cu două etaje aflate într-un cartier rezidenţial.

În interior, poliţiştii au descoperit peste 90 de persoane, toate adulte, între care cinci femei. “Condiţiile nu erau foarte rele”, a adăugat Daryn Edwards, chiar dacă unii s-au plâns că nu au mai mâncat de câteva zile.


“Credem că este vorba despre un dosar de trafic de migranţi”, a precizat el.

Unii dintre cei aflaţi în casă îşi pierduseră mirosul, iar alţii aveau febră sau prezentau tuse puternică, poliţiştii suspectând cazuri de COVID-19. Ei au decis prin urmare să lase grupul la faţa locului, aşteptând instrucţiuni privind măsurile preventive sanitare care trebuie urmate.

Citește și : Birourile regionale ale organizaţiei lui Navalnîi au fost incluse pe lista organizaţiilor ‘extremiste şi teroriste’

SUA se confruntă cu un vârf de traversări ilegale la frontiera lor cu Mexicul, cu 172.000 de arestări în luna martie, un nivel care nu a mai fost înregistrat de 15 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.