StiripesurseDiasporaPoliția britanică îi îndeamnă pe responsabilii politici la moderație

Poliția britanică îi îndeamnă pe responsabilii politici la moderație

Publicat:

 Unul dintre şefii poliţiei britanice i-a îndemnat joi pe responsabilii politici la “moderaţie”, pentru a evita exacerbarea tensiunilor pe care le suscită Brexitul în Marea Britanie, informează AFP, potrivit agerpres.

“După cum o ştim cu toţii, este vorba de o problemă ce suscită multă emoţie” şi care generează un “climat incredibil de febril”, a declarat în timpul unei conferinţe de presă Martin Hewitt, directorul Consiliului Naţional al Şefilor din Poliţie (NPCC), organism de coordonare a forţelor de poliţie britanice.

Citește și: Deputații britanici sunt de acord cu amânarea Brexit-ului

“Este responsabilitatea persoanelor care beneficiază de o platformă (partid politic, organizaţie, etc.), o voce, să comunice de o manieră moderată, pentru a nu inflama dezbaterile”, a adăugat el.

Numărul de infracţiuni legate de Brexit, chiar dacă este scăzut, s-a dublat recent, ajungând de la 11 în săptămâna care a început în 18 martie la 26 săptămâna următoare.


De la începutul lui 2019, zeci de parlamentari britanici i-au scris şefului poliţiei din Londra pentru a-i semnala o “deteriorare a ordinii publice şi a securităţii” lângă Parlamentul din Westminster. Parlamentarii au luat această decizie după ce susţinători ai Brexit-ului au agresat verbal personalităţi pro-UE, încercuind-o inclusiv pe deputata anti-Brexit Anna Soubry şi calificând-o drept “nazistă”.

Prevăzut iniţial pentru 29 martie, Brexit-ul a fost amânat pentru cel devreme 12 aprilie, din cauza incapacităţii parlamentarilor şi guvernului din Marea Britanie de a se pune de acord asupra condiţiilor acestei separări istorice. Această amânare a provocat furia a numeroşi susţinători ai Brexit-ului, îngrijoraţi de posibilitatea anulării votului din timpul referendumului din 23 iunie 2016, care a decis ieşirea Marii Britanii din UE.

Citește și: Pompeo îi avertizează pe turci să nu intre ‘unilateral’ în Siria

“Există multă furie care se exprimă pe reţelele sociale”, a subliniat Martin Hewitt. “Într-un context ca cel actual, (…) fiecare persoană ce ocupă un post cu responsabilităţi este obligată să se gândească foarte atent la modul în care se exprimă”, a adăugat el.

În cadrul planurilor de urgenţă naţionale, mai mult de 10.000 de poliţişti anti-revoltă pot fi desfăşuraţi oriunde pe teritoriul ţării în decurs de 24 de ore. Mii de poliţişti au fost de asemenea instruiţi suplimentar pentru a putea fi desfăşuraţi în Irlanda de Nord în caz de nevoie, subiectul frontierei irlandeze fiind unul dintre principalele subiecte de divergenţă din negocierile asupra Brexit-ului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.