StiripesurseDiasporaPoliţia franceză se teme de deraierea unor trenuri de către jihadişti

Poliţia franceză se teme de deraierea unor trenuri de către jihadişti

Publicat:

Jihadişti au îndemnat, în ultima perioadă, la deraierea unor trenuri ca mod de operare, îşi exprimă îngrijorarea poliţia naţională franceză într-o notă pe care agenţia a putut s-o consulte, scrie AFP.

”Din cauza unei incitări recente a propagandei jihadiste la planificarea unei deraieri de tren, o atenţie deosebită este necesar să fie acordată oricărei informaţii referitoare la o pătrundere sau o tentativă de sabotare în locuri destinate circulaţiei trenurilor”, se arată în această telegramă a Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale (DGNP), emisă la începutul lui septembrie şi dezvăluită de Le Parisien.

”Este important să subliniem asupra îndemnurilor recente ale organizaţiilor teroriste care ţintesc «lupi solitari» şi care incită la provocarea, în Europa, a unor deraieri de trenuri, incendii de pădure sau otrăvirea hranei”, se mai arată în document.

Transporturile ”prezintă numeroase vulnerabilităţi structurale” şi ”constituie o ţintă privilegiată”, mai ales în gări, unde vizibilitatea forţelor de securitate şi a altor unităţi specializate din cadrul SNCF şi RATP este necesar să fie sporită cu scopul de a consolida ”caracterul disuasiv al dipozitivului”, se subliniază în text.

Locuri frecventate de turişti şi situri culturale – întrucât permit ”un bilanţ uman potenţial greu” şi ”consecinţe importante asupra activităţii turistice” în cazul unor atacuri – trebuie de asemenea să facă obiectul unei ”vigilenţe”, se recomandă în această notă.


În faţa unei multiplicări a atacurilor cu vehicule, nota îi îndeamnă pe ”administratorilor parcurilor de vehicule, cei însărcinaţi cu personalul şi şoferii” să ”semnaleze fără întârziere orice furt de vehicul sau comportament suspect”.

”Măsur adecvate” trebuie de asemenea adoptate de către civili şi militari care poartă uniformă, nişte ”ţinte privilegiate” ale jihadiştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.