StiripesurseDiasporaPoliţia olandeză anunţă că a dejucat "un atentat terorist major", şapte...

Poliţia olandeză anunţă că a dejucat “un atentat terorist major”, şapte suspecţi au fost arestați

Publicat:

Poliţia olandeză a arestat şapte indivizi care se pregăteau să comită “un atentat terorist major” în cursul unui “mare eveniment” în Olanda cu ajutorul centurilor cu explozivi şi puştilor de asalt de tip AK-47, a anunţat joi procuratura, potrivit AFP, potrivit agerpres.

“Poliţia a arestat şapte bărbaţi joi (…) suspectaţi de a fi într-un stadiu foarte avansat în pregătirea unui atentat terorist major în Olanda”, a declarat ministerul public într-un comunicat, adăugând că unul dintre aceştia dorea “să facă numeroase victime”.

Citește și : Mahmoud Abbas le refuză SUA rolul de mediator unic în Orientul Mijlociu

“Ministerul public şi poliţia sunt convinse că un atac terorist a fost împiedicat odată cu arestarea suspecţilor” la orele după-amiezii la Arnhem (est) şi Weert (sud), a informat procuratura.

În cursul unei anchete care a durat mai multe luni, poliţia a ţinut sub observaţie un grup de persoane având relaţii cu un bărbat de origine irakiană, în vârstă de 34 de ani, condamnat în 2017 pentru că a încercat să ajungă în teritoriul controlat de gruparea Stat Islamic, a adăugat documentul.


Vârsta acuzaţilor, originari din Arnhem, Rotterdam şi localităţi învecinate cu aceste oraşe, este între 21 şi 34 de ani. Doi dintre aceştia au fost, de asemenea, condamnaţi pentru că au încercat să ajungă în Irak sau Siria.

“Unul dintre bărbaţii originari din Arnhem dorea să comită un atac împreună cu un grup în cursul unui mare eveniment în Olanda şi să facă numeroase victime, potrivit serviciilor olandeze de informaţii (AIVD)”, a adăugat procuratura.

Suspecţii intenţionau să comită atentatul “cu ajutorul centurilor cu explozivi şi puştilor Kalaşnikov AK47 în cursul unui eveniment şi să detoneze o maşină capcană într-un alt loc”, a precizat ministerul public.

Citeşte şi:  Mitsotakis: Grecia nu va permite o repetare crizei migraţiei din 2015 la graniţele sale

Citește și : Christine Blasey Ford a depus mărturie împotriva lui Brett Kavanaugh în Senatul american

Ancheta nu a permis să se stabilească deocamdată ţinta exactă a suspecţilor care urmează să fie prezentaţi unui judecător de instrucţie vineri la Rotterdam.

Arestările au fost făcute de echipe antiteroriste ale Serviciului de intervenţii speciale (DSI), sprijinite de echipe de observaţie şi elicoptere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.