StiripesurseExternePoliţia Română a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus: Aproape 1.400...

Poliţia Română a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus: Aproape 1.400 de arme deţinute ilegal au fost confiscate

Publicat:

Poliţia Română a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus: Aproape 1.400 de arme deţinute ilegal au fost confiscate

Poliţia Română anunţă, luni, că a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus, pentru prevenirea şi combaterea traficului cu arme, în special cele de alarmare şi semnalizare, care se pot modifica în arme letale. În total, au fost indisponibilizate 1.388 de arme deţinute ilegal.

Potrivit Poliţiei Române, operaţiunea s-a desfăşurat pe parcursul anului 2023 şi începutul anului 2024, fiind concretizată prin acţiunea conjugată, realizată în luna februarie 2024, sub coordonarea Europol, în colaborare cu Comisia Europeană, şi care a implicat autorităţile de aplicare a legii din 16 state partenere, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

Astfel, la nivel european, operaţiunea a constat în punerea în aplicare a peste 600 de mandate de percheziţie domiciliară, care au dus la 107 arestări şi la indisponibilizarea a 1.388 de arme letale şi neletale deţinute ilegal.

Totodată, au fost indisponibilizate 60.192 de bucăţi de elemente de muniţie letală şi neletală, de diferite calibre, şi aproximativ 19,5 kilograme de droguri (heroină, cocaină şi canabis).


”De asemenea, Poliţia Română, prin structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, a pus în executare 556 de mandate de percheziţie domiciliară, fiind indisponibilizate 800 de arme neletale supuse autorizării, dintre care 75 de pistoale cu gaze, având destinaţia autoapărare, şi 57.520 de elemente de muniţie letală şi neletală, de diferite calibre, deţinute ilegal”, arată sursa citată.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

Potrivit IGPR, armele care folosesc cartuşe cu gaze au devenit una dintre armele frecvent folosite de către persoanele implicate în activităţi infracţionale, întrucât pot fi uşor de procurat şi convertit în arme letale.

În activităţi au fost implicate 16 state: România, Bulgaria, Belgia, Germania, Grecia, Letonia, Portugalia, Slovenia, Suedia, Albania, Moldova, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Ucraina şi Marea Britanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.