StiripesurseDiasporaPoliticieni germani presează UE să autorizeze vaccinul Sputnik V

Politicieni germani presează UE să autorizeze vaccinul Sputnik V

Publicat:

Mai mulţi responsabili regionali germani au cerut joi autorităţilor europene să accelereze examinarea vaccinului rusesc Sputnik V şi pregătirea procesului de distribuţie a acestuia pe ansamblul Uniunii Europene odată ce serul va fi aprobat, relatează AFP , potrivit agerpres

”Este important să accelerăm procedurile de aprobare, mai ales în cazul Sputnik”, a declarat premierul bavarez Markus Soeder, după o întâlnire a celor 16 premieri ai landurilor germane cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citește și : OSCE constată o îmbunătăţire a situaţiei din Donbas

Potrivit lui Soeder, studiile asupra vaccinului rusesc desfăşurate până în prezent în Europa au arătat că acesta este ”foarte sigur” şi ”mai bun decât unele dintre vaccinurile deja aprobate”. ”Trebuie să-l aprobăm rapid şi eficient, fără a ne împiedica în obişnuitele detalii birocratice”, a mai spus premierul bavarez, unul dintre posibilii candidaţi la succesiunea cancelarului Angela Merkel.

În opinia sa, autorizarea provizorie a vaccinului Sputnik V în UE este acum doar o ”chestiune de timp” şi este important ca blocul comunitar să se organizeze pentru a garanta producţia şi aprovizionarea acestui ser, după ce s-a confruntat deja cu dificultăţi în achiziţia vaccinurilor contractate prin mecanismul comun gestionat de Comisia Europeană.


”Europa trebuie să negocieze rapid şi să nu aştepte întâi să vină aprobarea. Este un apel urgent să nu lăsăm să treacă încă o şansă”, a insistat Markus Soeder. ”Dacă se va dovedi că fabricarea Sputnik este dificilă, atunci s-ar putea propune să fie produs aici, în Germania”, a sugerat oficialul german.

La rândul său, primarul Berlinului, Michael Mueller, a apreciat că Europa are ”nevoie de toate vaccinurile pe care le putem obţine”.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a iniţiat la începutul lunii martie evaluarea vaccinului Sputnik V în vederea unei posibile autorizări, dar între timp câteva state membre ale UE au început deja să-l distribuie.

Citește și : Cehia vrea să cumpere vaccinul ‘ARUNCAT la gunoi’ de alte ţări

Directorul Fondului suveran rus (RDIF), care deţine patentul producţiei vaccinului Sputnik V, Kiril Dmitriev, a declarat luni că acest organism a ajuns la acorduri pentru fabricarea acestuia “cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania”, în aşteptarea omologării vaccinului în Uniunea Europeană. Totuşi, responsabilii politici din ţările menţionate nu au confirmat semnarea unor astfel de acorduri.

La rândul său, Aleksandr Ghintsburg, directorul centrului Gamaleia, institutul care a dezvoltat acest vaccin, a anunţat marţi că Italia va produce în fiecare lună, începând din mai, 10 milioane de doze de vaccin Sputnik V, după ce compania farmaceutică italiano-elveţiană Adienne Pharma & Biotech şi Fondul suveran rus (RDIF) au semnat un acord pe 8 martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.