StiripesurseȘtirile zileiPolițiștii sunt OBLIGAȚI să se vaccineze! Dacă nu vor, vor fi...

Polițiștii sunt OBLIGAȚI să se vaccineze! Dacă nu vor, vor fi dați afară!

Publicat:

Poliţiştii din Malaezia care refuză să se vaccineze anti-COVID-19 “vor fi nevoiţi să plece din poliţie”, a declarat vineri comandantul acestora, citat de dpa, potrivit agerpres.

“Sursa noastră de referinţă este Ministerul Sănătăţii, nu vreun şaman sau cercetător deviant”, a subliniat inspectorul general Abdul Hamid Bador, întrebat în legătură cu informaţiile în sensul că unii ofiţeri de poliţie ar refuza să accepte vaccinarea, a relatat agenţia de presă publică malaeziană Bernama.

Citește și: Emiratele Arabe Unite vor investi 10 miliarde de dolari în Israel

Malaezia a început vaccinarea contra noului coronavirus la sfârşitul lui februarie şi până joi administrase aproape 250.000 de doze, conform ministrului sănătăţii, Adham Baba.

Vineri, Ministerul Sănătăţii a raportat trei noi decese atribuite coronavirusului în ultimele 24 de ore, ceea ce ridică total de la debutul pandemiei, acum circa un an, la 1.203. Numărul total al contaminărilor raportate de la începutul pandemiei este de aproape 321.000 în ţara asiatică insulară cu circa 32 de milioane de locuitori.


Citește și: UE denunță reforma electorală din Hong Kong și amenință Beijingul cu noi sancțiuni

După ce bilanţul cazurilor de contaminare a început să crească îngrijorător la finele lui 2020, Malaezia a declarat stare de urgenţă, iar în ianuarie a impus un al doilea lockdown. Deşi ulterior restricţiile au fost relaxate, se menţin sancţiuni pentru încălcarea celor rămase, cum sunt obligativitatea măştii sau interzicerea deplasărilor între regiuni, iar poliţia anunţă aproape zilnic sute de arestări.

Inspectorul Hamid a mai anunţat vineri că de la începutul celui de-al doilea lockdown un număr de 330 de persoane au fost amendate cu suma maximă, 10.000 ringgiţi (2.400 USD), iar o nouă lege permite poliţiei să ia “măsuri imediate” împotriva celor acuzaţi de publicarea de “ştiri false” despre pandemie şi starea de urgenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.