Politolog ucrainean: Prorusul Dodon pare să abandoneze rolul de lobbyist al Kremlinului

Publicat:

Politolog ucrainean: Prorusul Dodon pare să abandoneze rolul de lobbyist al Kremlinului

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, se zbate în toate direcțiile, pentru a reveni la putere. Despre asta scrie politologul ucrainean Alexei Golobuțki. El remarcă jocul la două capete al fostului președinte de la Chișinău, care încă nu s-a dezis de Putin, dar nici nu a abandonat retorica prorusă.

”În urmă cu câteva săptămâni, fostul președinte al Moldovei, Igor Dodon, s-a întâlnit cu ambasadorul britanic. Se pretinde că subiectul principal a fost exprimarea nemulțumirii Partidului Socialist (da, în Moldova mai există așa ceva) cu privire la referendumul privind integrarea europeană, care va avea loc în 20 octombrie, simultan cu alegerile prezidențiale din Moldova. Teoretic, nimic neașteptat din partea prorusului Dodon. Dar unele surse susțin că, în timpul acestei întâlniri, a fost făcută o declarație complet neașteptată. Dodon le-ar fi promis britanicilor că, dacă va câștiga alegerile prezidențiale, nu va bloca operațiunea militară a Ucrainei împotriva trupelor rusești din Transnistria”, notează Golobuțki, potrivit omniapres.md.


Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

În opinia lui, acest lucru, dacă este adevărat, este foarte important pentru Ucraina, deoarece eliminarea enclavei rusești din spatele regiunii Odesa demult urma să fie neutralizată.

”Nimeni nu se aștepta la acest lucru din partea lui Dodon – cu excepția modestului fapt că dosarul penal pe numele lui a fost suspendat până în 2025. Presiunea fermă a legii asupra locurilor sensibile contribuie serios la reevaluarea valorilor și la schimbarea vectorilor. De exemplu, Dodon obișnuia să numească Crimeea rusă, însă acum se rușinează să o facă. El a spus că ”nu va răspunde la această întrebare””, remarcă Golobuțki.

Politologul consideră că liderul socialiștilor moldoveni încearcă să se agațe de al doilea mandat prin demonstrarea loialității față de UE, dar, pentru orice eventualitate, continuă să facă reverențe Rusiei.

”De exemplu, la începutul lunii aprilie, el a declarat că majoritatea moldovenilor susțin prietenia și cooperarea cu Rusia și a promis să ”restabilească parteneriatul strategic” cu Moscova, dacă va reveni la putere. Și 9 mai Dodon a încercat să-l valorifice din toate părțile. Recent, la Iași, a lipit afișe publicitare pe care scria ”Două zile – o victorie. 8 și 9 mai – sărbători fericite, Moldova!”. Aceasta este o reverență la adresa Europei, de 8 mai, Ziua Comemorării, și un ”ku!” la adresa lui Putin, de 9 mai”, explică analistul ucrainean.

El atenționează însă că acțiunile lui Dodon sunt zadarnice, pentru că Putin nu prețuiește multivectorismul.

”Probabil, această schimbare de direcție a lui Dodon a și fost motivul înlocuirii demonstrative a ”cailor” de către Putin cu Șor și Guțul (aceștia au fondat oficial, la Moscova, în 21 aprilie, cu trei zile înainte de întâlnirea lui Dodon cu ambasadorul britanic, un nou bloc politic, numit ”Victoria”)”, notează Golobuțki.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

El nu exclude că Federația Rusă și-a irosit potențialul financiar de a sprijini forțele loiale din afară.

”Se pare că acum ele sunt suficiente doar pentru o mică juntă africană (uitați-vă doar la lista celor prezenți la inaugurare) și pentru politicienii locali mărunți și verzi. Partenerii politici străini cu un trecut serios încep să caute însă un adăpost mai sigur, deoarece este din ce în ce mai greu să te bazezi pe protecția Kremlinului, iar fluxul de finanțare riscă să se usuce în fiecare lună. Și chiar sub ochii noștri, Dodon al Moldovei pare să revină pe calea corectării. Pentru el, nu este cea mai rea opțiune, să-și abandoneze rolul de lobbyist al Kremlinului și să se alăture stângii europene moderate civilizate”, încheie Golobuțki.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Şerveţelul cu promisiunea de contract a lui Messi, vândut la licitaţie cu 762.400 de lire sterline

Şerveţelul cu promisiunea de contract a lui Messi, vândut la licitaţie cu 762.400 de lire sterline Şerveţelul pe care FC Barcelona s-a angajat să îl...

Un nou joc din seria Grand Theft Auto va fi lansat în 2025

Un nou joc din seria Grand Theft Auto va fi lansat în 2025 Take Two a anunţat că va lansa un nou joc din seria...

VIDEO – Prezentare de modă istorică în Arabia Saudită. Manechinele au defilat, pentru prima dată, în costume de baie

VIDEO - Prezentare de modă istorică în Arabia Saudită. Manechinele au defilat, pentru prima dată, în costume de baie Arabia Saudită a arătat lumii o...

Îți place să pleci hai-hui în lume? Destinațiile perfecte pentru o primă călătorie ‘solo’

Îți place să pleci hai-hui în lume? Destinațiile perfecte pentru o primă călătorie 'solo' Călătoria de unul singur poate fi o experiență plină de satisfacții,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.