StiripesurseDiasporaPolonia anunţă când va primi bateriile americane Patriot

Polonia anunţă când va primi bateriile americane Patriot

Publicat:

Polonia va primi în anul 2022 primele sisteme Patriot achiziţionate din SUA, a declarat marţi premierul polonez Mateusz Morawiecki, transmite PAP, conform agerpres.

Şeful executivului polonez a subliniat într-un interviu acordat televiziunii publice că rachetele, care sunt dotate cu tehnologie de ultimă generaţie şi pe care “americanii le vând doar Poloniei”, “vor asigura securitatea ţării într-un mod fără precedent”.

Citeşte şi: Rusia şi-a pus toată lumea-n cap. Peste o sută de diplomaţi ai Moscovei vor fi expulzaţi din SUA, Europa, Canada şi Australia

“Este o dovadă a strânsei noastre solidarităţi cu SUA şi a încrederii pe care o au SUA în Polonia, precum şi o confirmare că Polonia este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Statelor Unite”, a menţionat premierul.

Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a anunţat vineri că Polonia şi SUA au semnat un acord referitor la investiţiile compensatorii din cadrul contractului de achiziţionare de către Varşovia a unor sisteme americane de apărare antirachetă Patriot, ultima etapă înainte de încheierea propriu-zisă a contractului, prevăzută pentru miercuri, 28 martie, în Polonia.


Postul public polonez TVP info a relatat că acest contract include livrarea a două baterii de rachete şi a 200 de proiectile, iar preţul său este cuprins între 1 miliard şi 1,3 miliarde euro.

Citeşte şi: Reacţia OFICIALĂ a Rusiei după ce România a decis expulzarea unui diplomat de la Bucureşti

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.