StiripesurseDiasporaPolonia încă aşteaptă reparaţiile de război din partea Germaniei

Polonia încă aşteaptă reparaţiile de război din partea Germaniei

Publicat:

Ar putea dura “o întreagă generaţie” până ca Polonia să reuşească să convingă Germania să plătească despăgubirile restante pentru distrugerile din timpul celui de-al doilea război mondial, a avertizat vineri Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului guvernamental Lege şi Justiţie (PiS), relatează dpa, potrivit agerpres.

Un raport referitor la problema plăţilor restante urmează să fie publicat pe 1 septembrie, a indicat Kaczynski pentru agenţia de presă poloneză PAP.

Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

Germania a invadat şi ocupat Polonia în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, ceea ce a dus la ample distrugeri şi decese. A achitat mai multe tranşe de reparaţii, dar s-a opus continuării plăţii, solicitată de Polonia, argumentând că aceasta a renunţat la ele în trecut şi nu a menţionat acest subiect în momentul reunificării germane, în 1990.

Kaczynski a precizat că a abordat problema despăgubirilor în timpul discuţiilor cu liderul opoziţiei germane, Friedrich Merz, care s-a aflat săptămâna aceasta în vizită în Polonia. Acesta i-a spus însă că niciun guvern german nu ar aproba plăţile în momentul de faţă.


“Am răspuns că istoria este dinamică”, a mai declarat Kaczynski, potrivit căruia este vorba de o dispută care nu se va încheia întrucât are atât componente materiale cât şi morale.

Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

Liderul polonez, în vârstă de 73 de ani, a adăugat că s-ar putea ca plata despăgubirilor să nu aibă loc în timpul vieţii sale. “Dar odată ce începem acest lucru, nu-l mai putem opri”, a afirmat Kaczynski, pentru care problema reparaţiilor de război reprezintă o prioritate politică personală.

Această problemă ar putea fi şi unul din subiectele-cheie în perspectiva alegerilor legislative de anul viitor din Polonia, mai scrie dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.