StiripesurseDiasporaPolonia: Marş al extremei drepte la Varşovia împotriva restituirii proprietăţilor evreieşti

Polonia: Marş al extremei drepte la Varşovia împotriva restituirii proprietăţilor evreieşti

Publicat:

Mii persoane au manifestat sâmbătă la Varşovia la apelul extremei drepte pentru a protesta împotriva unei legi din Statele Unite privind restituirea proprietăţilor evreieşti confiscate în timpul şi după al Doilea Război Mondial, respectiv în timpul ocupaţiei naziste şi a regimului comunist, relatează AFP şi EFE, potrivit agerpres.

Legea respectivă, numită JUST Act (Justice for Uncompensated Survivors Today – dreptate pentru supravieţuitorii care nu au fost despăgubiţi) sau Act 447, a fost semnată de preşedintele Donald Trump în 2018. Această lege cere Departamentului de Stat al SUA să prezinte Congresului un raport referitor la progresele făcute de zecile de ţări care au semnat Declaraţia de la Terezin din 2009 privind restituirea proprietăţilor confiscate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Citește și : Atacul armat la un hotel de cinci stele din Pakistan s-a încheiat cu uciderea a trei agresori

Aflat miercuri în vizită la Varşovia, trimisul special al Departamentului de Stat pentru monitorizarea şi combaterea antisemitismului, Elan Carr, a precizat că Legea 447 obligă doar SUA să pregătească un raport privind respectarea declaraţiei de la Terezin şi ţine de Polonia să decidă cum o va respecta, scrie Reuters.

Potrivit EFE, Polonia este singura ţară fostă comunistă care nu are o legislaţie care să rezolve conflictele derivate din exproprierile efectuate în secolul trecut. Organizaţiile evreieşti au cerut în mod repetat ţării să caute o formulă care să-i compenseze pe cetăţenii care au supravieţuit Holocaustului şi pe descendenţii acestora.


Primul ministru Mateusz Morawiecki a declarat sâmbătă că Polonia va refuza să despăgubească victimele ocupaţiei germane pentru că nu are nicio responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat, relatează agenţia spaniolă de presă.

Unul dintre animatorii manifestaţiei, Robert Bakiewicz, reprezentând Grupul Radical-Naţional (ONR), a reafirmat sâmbătă teza potrivit căreia legea respectivă reprezintă o ameninţare pentru Polonia şi pentru securitatea sa, pentru că organizaţiile evreieşti i-au cerut trei sute de miliarde de dolari (267 de miliarde de euro), consemnează AFP.

Citește și : Şapte copii, ucişi de un dispozitiv exploziv plasat pe marginea unui drum din sudul Afganistanului

În Polonia se afla una dintre cele mai mari comunităţi de evrei din lume înainte de a fi fost aproape distrusă de ocupanţii germani nazişti care au înfiinţat aici lagăre de exterminare cum a fost cel de la Auschwitz, aminteşte Reuters, care evocă sute de manifestanţi la marşul de sâmbătă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.