StiripesurseDiasporaPolonia pregăteşte un 'raport detaliat' care să îi susţină cererile de...

Polonia pregăteşte un ‘raport detaliat’ care să îi susţină cererile de reparaţii de război adresate Germaniei şi Rusiei

Publicat:

Polonia a creat un organism însărcinat cu elaborarea ”celui mai detaliat raport” care să motiveze cererile Varşoviei de a primi din partea Germaniei şi a Rusiei reparaţii de război pentru Al Doilea Război Mondial, relatează joi agenţia EFE, potrivit agerpres.

Raportul, ce va fi elaborat de Institutul pentru Pierderile de Război, va detalia pierderile economice, patrimoniale şi umane pe care Polonia le-a suferit în al Doilea Război Mondial, astfel încât guvernul de la Varşovia să-şi poată susţine în faţa Germaniei şi a Rusiei cererile de a primi reparaţii de război, a precizat deputatul polonez Arkadiusz Mularczyk, membru al partidului de guvernământ ”Lege şi Justiţie” şi care conduce o comisie parlamentară dedicată problematicii reparaţiilor de război.

Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

”Responsabilitatea de jure şi de facto le revine germanilor (…), dar şi Rusia (ca stat succesor al URSS) este de asemenea responsabilă pentru multe pagube”, a spus deputatul menţionat.

Raportul ”amplu şi exhaustiv” asupra efectelor ”celor cinci ani de ocupaţie” include ”fotografii, liste cu locuri şi calcule ale pierderilor” în toată ţara şi va fi remis guvernului polonez pentru ”a-i permite să întreprindă acţiuni diplomatice, legale şi politice în această chestiune”, a mai declarat acelaşi deputat.


La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că studiul asupra ”crimelor de război şi pagubelor” provocate de Germania în timpul războiului vor cuprinde estimări economice ”actualizate la preţurile de astăzi” şi va fi tradus în mai multe limbi ”pentru ca lumea să ştie”. ”Acestea sunt faptele şi merită efortul ca toată lumea să le cunoască”, a mai spus şeful guvernului polonez.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

”Germanii au făcut mult rău Poloniei şi nu au plătit niciodată pentru aceasta din punct de vedere material”, a adăugat premierul Morawiecki.

Germania consideră însă că problema reparaţiilor de război pentru Polonia a fost închisă după ce guvernul comunist polonez din anul 1954 a semnat atunci un acord cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) prin care Varşovia renunţa la cererile privind compensaţiile. Însă actualul guvern polonez consideră acel acord drept ilegal şi cere Germaniei reparaţii de război în valoare de circa 800 de miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.