StiripesurseDiasporaPolonia: Preşedintele Andrzej Duda a promulgat amendamentele controversatei legi a Holocaustului

Polonia: Preşedintele Andrzej Duda a promulgat amendamentele controversatei legi a Holocaustului

Publicat:

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat miercuri amendamentele la controversata lege a Holocaustului, modificări ce elimină pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele care ar sugera că statul polonez a fost complice la crimele împotriva evreilor comise de Germania nazistă, a anunţat miercuri cancelaria prezidenţială, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Amendarea legii a avut loc miercuri, într-o sesiune de urgenţă a camerei legislative inferioare, la câteva ore după ce prim-ministrul Mateusz Morawiecki ceruse modificarea textului care a provocat tensiuni cu SUA şi cu Israel.

Citește și : Rusia: INCENDIU la un mall din centrul Moscovei

Decizia neaşteptată a Varşoviei survine în contextul în care guvernul polonez, condus de partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), se află sub o monitorizare atentă din partea Uniunii Europene din cauza reformelor judiciare şi vrea să întărească legăturile de securitate cu Washingtonul.

Legea, menită să apare imaginea Poloniei în străinătate şi intrată în vigoare la începutul lunii martie, prevedea până la 3 ani de închisoare, inclusiv în cazul cetăţenilor străini, pentru persoanele care vor atribui ‘responsabilitatea sau co-responsabilitatea naţiunii sau statului polonez pentru crimele comise de Al Treilea Reich german’.


Citește și : Rusia și SUA au ajuns la un acord privind organizarea unui summit Putin-Trump într-o țară terță

Legea a provocat tensiuni puternice cu Israel şi cu numeroase organizaţii evreieşti, care au reproşat Varşoviei că neagă participarea unor polonezi la Holocaust şi chiar că îi împiedică pe supravieţuitorii evrei să-şi istorisească experienţele.

Citeşte şi:  Ucraina neagă că ar fi ajuns la un acord cu Germania privind repatrierea solicitanţilor de azil

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.