StiripesurseDiasporaPolonia restituie drepturile primului dintre judecătorii suspendaţi de o instanţă controversată

Polonia restituie drepturile primului dintre judecătorii suspendaţi de o instanţă controversată

Publicat:

Controversata Cameră Disciplinară a Curţii Supreme din Polonia a ridicat luni suspendarea primului dintre cei şase judecători sancţionaţi pentru criticile lor la adresa reformelor din justiţie introduse de guvernul naţionalist aflat la putere, relatează AFP, potrivit agerpres

Ridicarea suspendării lor este una dintre cele trei condiţii puse de UE pentru o transfera Varşoviei fonduri din planul de relansare european. Celelalte două sunt reforma sistemului disciplinar şi eliminarea Camerei Disciplinare, nerecunoscută de tribunalele europene.

Citește și : Rusia examinează în prezent planul de pace propus de Italia (viceministru rus)

“Sper că de acum, după doi ani şi jumătate (de suspendare), voi putea relua munca”, a declarat judecătorul Pawel Juszczyszyn la postul de televiziune TVN24 la scurt timp după anunţul deciziei Camerei Disciplinare, la capătul unei reuniuni la care el a refuzat să se prezinte.

Camera Disciplinară nu este recunoscută ca un tribunal de justiţia europeană, astfel că “fiecare zi în care am fost privat de dreptul de a-mi exercita meseria a reprezentat o încălcare a legii”, a subliniat el.


Pawel Juszczyszyn a fost suspendat pentru că a pus sub semnul întrebării competenţele formale ale unui judecător numit de un controversat Consiliu Naţional al Jurisprudenţei (KRS) şi pentru că a cerut acces la listele de sprijin ale membrilor acestui consiliu.

Varşovia a anunţat săptămâna trecută că a încheiat negocierile cu Bruxellesul în legătură cu planul de relansare post-pandemie, însă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia printr-o scrisoare că, “înainte de orice plată”, Polonia va trebui să facă dovada că a îndeplinit toate condiţiile puse.

Planul de relansare polonez, în valoare totală de circa 35 de miliarde de euro, a fost blocat de Bruxelles din cauza unor conflicte privind starea justiţiei în Polonia, în special existenţa acestei Camere Disciplinare a Curţii Supreme, o instanţă acuzată de Bruxelles că subminează independenţa judecătorilor.

Citește și : Fosta şefă a diplomaţiei austriece îşi dă demisia de la Rosneft

Un proiect de lege prezidenţial care cuprinde destructurarea aceste camere este dezbătut în Parlament.

Conform opoziţiei de centru şi organizaţiilor de judecători, propunerile cuprinse în acest text nu ar rezolva totuşi problema politizării justiţiei în Polonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.