StiripesurseSintezePompeo: Teheranul este mai "destabilizator" decât Phenianul

Pompeo: Teheranul este mai “destabilizator” decât Phenianul

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a justificat joi diferenţa de tratament rezervată Iranului şi Coreei de Nord estimând că Teheranul este mai “destabilizator” decât Phenianul, în pofida rapoartelor critice ale administraţiei americane privind regimul nord-coreean, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Am spus foarte clar că aceste situaţii erau foarte diferite”, a spus Pompeo în cadrul unui interviu pentru canalul american CBS, a cărui transcriere a fost difuzată joi de Departamentul de Stat american.

Citește și : O nouă ipoteză în cazul Khashoggi: Trupul jurnalistului ar fi fost incinerat într-un cuptor în consulatul saudit din Istanbul

În timp ce Washingtonul a stabilit 12 condiţii draconice pentru a negocia un acord global cu Iranul, preşedintele american Donald Trump a început din iunie negocieri directe cu liderul nord-coreean Kim Jong Un aproape fără condiţii prealabile. Ei urmează să se revadă la sfârşitul lui februarie la Hanoi, în Vietnam.

Rugat să explice aceste strategii divergente, Mike Pompeo a răspuns: “Coreea de Nord se comportă foarte diferit”. “Ei nu destabilizează Yemenul. Ei nu destabilizează Siria. Ei nu desfăşoară campanii enorme de asasinate”, spre deosebire de Iran, a dat el asigurări.


Regimul nord-coreean este însă acuzat de administraţia americană, de ani de zile, că destabilizează propria sa regiune, Asia de Est, cu cursa sa pentru înarmare atomică şi rachetele sale îndreptate spre Seul. Aceasta este de altfel principala raţiune a importantei prezenţe militare americane în Coreea de Sud, plasată, ca şi Japonia, sub protecţia armatei SUA.

Testele nucleare şi balistice ale Phenianului au determinat Washingtonul să solicite sancţiuni internaţionale tot mai ferme până la finalul lui 2017, notează AFP.

În plus, în noiembrie 2017, SUA au înscris din nou Coreea de Nord pe lista neagră a “statelor care susţin terorismul”, acuzând-o, “în plus faţă de ameninţarea lumii cu devastarea nucleară”, că a “susţinut în mod repetat acte de terorism internaţional, printre care asasinate pe teritoriu străin”.

Citește și : Departamentul Justiţiei din SUA a analizat DEMITEREA lui Donald Trump

Este vorba în principal despre asasinarea fratelui vitreg al lui Kim Jong Un, Kim Jong Nam, în Malaezia, cu un agent neurotoxic. Donald Trump a acuzat, de asemenea, regimul nord-coreean, că l-a torturat pe studentul american Otto Warmbier, deţinut de Phenian şi apoi decedat la jumătatea lui 2017 după ce a fost repatriat în comă.

Mai mult, regimul izolat de la Phenian este considerat în rapoartele oficiale ale Departamentului de Stat drept unul dintre cele mai represive din lume în termeni de încălcări ale drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.