StiripesurseȘtirile zileiPopșoi pleacă în Israel să ceară intensificarea colaborării bilaterale

Popșoi pleacă în Israel să ceară intensificarea colaborării bilaterale

Publicat:

Șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi, va efectua o vizită de lucru în Statul Israel, în perioada 27–29 mai.

Citește și: Agresat la grădiniță. Scandal la Anenii Noi

Ministrul Afacerilor Externe se va întâlni cu omologul său israelian, Gideon Sa’ar. Discuțiile se vor axa pe intensificarea cooperării bilaterale și multilaterale, relansarea activității Comisiei interguvernamentale moldo-israeliene pentru cooperare economică, precum și pe extinderea cadrului juridic între cele două state.

Totodată, agenda vizitei include întrevederi cu viceprim-ministrul, ministrul justiției al Israelului, Yariv Levin, precum și cu președintele Knesset-ului (Parlamentului) israelian, Amir Ohana.

De asemenea, Mihai Popșoi va participa la Conferința ministerială privind combaterea antisemitismului – un eveniment de nivel înalt ce reunește demnitari și experți internaționali angajați în prevenirea și combaterea antisemitismului la nivel global.


Vizita mai prevede o întâlnire cu reprezentanții comunității moldovenești din Israel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de mare era cel mai mare scorpion care a trăit vreodată pe Pământ

Un grup de paleontologi a identificat ceea ce ar putea fi cel mai mare scorpion cunoscut din istoria Pământului. Creatura preistorică, care a trăit...

Cel mai periculos pod din lume a devenit o atracție turistică. Trecătorii poartă veste de salvare

Cel mai periculos pod din lume a devenit o atracție turistică pentru turiști din întreaga lume. Acesta este construit din scânduri de lemn, cabluri...

El Niño va aduce condiții meteorologice extreme. Cum vor fi afectați cei care călătoresc

Organizația Meteorologică Mondială a ONU avertizează acum că există o probabilitate de 80% ca fenomenul El Niño să se manifeste în această vară. Condițiile meteorologice...

Top 5 miliardari care dețin insule și orașe întregi

În lumea modernă, scara bogăției a atins noi niveluri: banii nu mai cumpără doar case de lux, ci țări și teritorii întregi. Exemplele variază...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.