StiripesurseDiasporaPortugalia, condamnată de CEDO pentru condițiile din penitenciare

Portugalia, condamnată de CEDO pentru condițiile din penitenciare

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marți Portugalia pentru tratamentul „degradant și inuman” la care a fost supus un cetățean român în perioada în care s-a aflat în două penitenciare din această țară, informează site-ul cotidianului Correio da Manhã, potrivit mediafax.

Decizia privind condamnarea Portugaliei a fost luată în unanimitate după ce judecătorii CEDO au ajuns la concluzia că autoritățile portugheze au încălcat în repetate rânduri Articolul 3 din cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului, articol care interzice tratamentul inuman și degradant.

Citește și : Schimb de amabilităţi la vârful Comisiei Europene: ‘Nimeni n-a avut grijă de Europa la fel de mult ca tine!’

Astfel, potrivit deciziei, românul Daniel Andrei Petrescu, aflat în închisoare în perioada 2012-2016 a fost supus unui tratament degradant și inuman timp de 376 de zile. Cetățeanul român a reclamat la CEDO lipsa condițiilor decente din închisoare, în principal celulele supraaglomerate, lipsa condițiilor igienico-sanitare, lipsa surselor de încălzire și condițiile insalubre din cele două penitenciare în care și-a ispășit pedeapsa.

CEDO a admis cererea lui Petrescu și recomandă Portugaliei adoptarea de măsuri care să le asigure deținuților condiții decente. De asemenea, autoritățile de la Lisabona vor trebui să îi achite românului daune morale în valoare de 15.000 de euro.


Daniel Andrei Petrescu a fost condamnat în 2012 la șapte ani de închisoare pentru furt și apartenență la o grupare infracțională organizată. El a fost eliberat din închisoare înaintea executării integrale a pedepsei, pe 19 decembrie 2016.

Citește și : Preşedintele SUA zice că nu se bagă în alegerile din UK, dar îl laudă pe BoJo

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.