StiripesurseExternePortugalia pregăteşte LEGALIZAREA eutanasiei

Portugalia pregăteşte LEGALIZAREA eutanasiei

Publicat:

Parlamentul portughez examinează joi mai multe proiecte de lege în favoarea dezincriminării eutanasiei, respinsă în urmă cu doi ani, dar care în prezent are şanse mari de a fi adoptată, în pofida opoziţiei Bisericii Catolice şi a medicilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cinci propuneri de lege autorizând ”decesul asistat medical”, dintre care una depusă de Partidul Socialist, aflat la guvernare, vor fi dezbătute joi începând cu ora 15:00 (locală şi GMT), iar ulterior supuse votului în primă lectură. Mai multe organizaţii care se opun eutanasiei au făcut apel la manifestaţii în faţa parlamentului.

Citeşte şi: ATAC ARMAT în două baruri din Germania: Nouă oameni au fost uciși!

În mai 2018, legislativul portughez a respins, la o diferenţă de numai cinci voturi, mai multe texte care susţin eutanasia. De atunci, socialiştii şi-au consolidat poziţia în parlament în urma alegerilor din octombrie 2019 şi balanţa ar urma să se încline în favoarea eutanasiei.

”Cred că toate propunerile vor fi adoptate, întrucât acum dispunem de o majoritate parlamentară favorabilă dezincriminării eutanasiei”, a declarat Bruno Maia, medic neurolog şi lider al unei mişcări favorabile ”dreptului de a muri demn”.


Rezultatul votului nu poate fi însă prezis cu exactitate, întrucât deputaţii socialişti şi cei ai principalului partid de opoziţie nu au primit niciun consemn de vot. Atât premierul Antonio Costa, cât şi liderul opoziţiei Rui Rio susţin proiectul de legalizare a eutanasiei.

În schimb, Biserica Catolică, majoritară în Portugalia, organizaţiile reprezentative ale personalului medical şi Consiliul naţional de etică pentru ştiinţele vieţii, organism consultativ independent legat de parlament, se opun textelor care vor fi examinate joi.

Citeşte şi: Michael Bloomberg, atacat din toate părţile la prima dezbatere televizată a democraţilor

În afară de propunerea socialiştilor, care determină ”condiţiile speciale pentru practica eutanasiei non-punitive”, au mai elaborat propuneri legislative favorabile eutanasiei Blocul de Stânga (extrema stângă), formaţiunea PAN, Verzii şi un deputat liberal portughez.

Partidul Comunist, partidul minoritar de dreapta CDS-PP şi singurul deputat de extremă dreapta au anunţat deja că vor vota contra tuturor acestor texte legislative.

În cel mai recent sondaj pe acest subiect, realizat în 2017, 46,1% dintre portughezi s-au declarat favorabili eutanasiei, iar 27,4% împotrivă. O proporţie de 44,1% dintre portughezi considerau că trebuie organizat un referendum.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.