StiripesurseDiasporaPortugalia stă cel mai bine în Europa la vaccinări împotriva Covid

Portugalia stă cel mai bine în Europa la vaccinări împotriva Covid

Publicat:

Portugalia stă cel mai bine în Europa la capitolul vaccinării împotriva Covid, raportat la populație. Statele Unite, China și Marea Britanie au început primii, însă, tot raportat la populație, conduce Israelul, informează mediafax.

Statistica apare pe Our World in Data și a fost realizată cu ajutorul datelor primite de la guverne, conform Corriere della Sera. Statistica a fost actualizată începând cu 29 decembrie pe baza cifrelor raportate în ultimele 24-48 de ore și include persoanele care au primit cel puțin o doză de vaccin.

Citește și : Preşedintele Algeriei s-a întors acasă după ce a fost tratat de COVID în Germania

La nivel mondial, au fost vaccinate 4,87 milioane de persoane.

Statele Unite, cu 2,13 milioane de persoane vaccinate, conduc clasamentul, aflându-se înaintea Chinei, cu 1 milion de persoane vaccinate, a Regatului Unit (800.000) și a Israelului (643.000).


Rusia, cu toate că a autorizat devreme vaccinul Sputnik, declară doar 52.000 de vaccinați.

În Europa, topul vaccinaților este condus de Germania (78.109 doze).

Însă, dacă persoanele vaccinate se raportează la suta de locuitori, topul este condus de Israel, cu un indice de 7,44. În mod surprinzător, în urma acestuia se află stat arab Bahrain (3,29) și apoi Marea Britanie (1,18). Clasamentul continuă cu Statele Unite și Canada.

Citește și : America Latină şi Caraibele, a doua regiune din lume care înregistrează 500.000 de morţi

În Europa, Portugalia se află pe primul loc, cu un indice de vaccinare de 0,16.

În țările UE, campania de vaccinare a început după alte zone ale lumii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.