StiripesurseDiasporaPortul obligatoriu al măştii, extins în marile oraşe ale Franţei

Portul obligatoriu al măştii, extins în marile oraşe ale Franţei

Publicat:

Portul obligatoriu al măştii, “o constrângere rezonabilă” potrivit preşedintelui francez Emmanuel Macron, se generalizează puţin câte puţin în marile oraşe ale Franţei, în încercarea de a opri răspândirea noului tip de coronavirus, informează vineri AFP, scrie agerpres.

După Marsilia la mijlocul lui august şi Paris de vineri, masca va deveni obligatorie în marele oraş din estul Franţei, Strasbourg, au anunţat autorităţile.

Citește și : Opoziţia din Belarus consideră inadmisibilă crearea unei forţe de poliţie de rezervă de către Rusia

 

Măsura, care îi vizează pe cei cu vârste peste 11 ani, va intra în vigoare de sâmbătă dimineaţa “până cel puţin pe 30 septembrie” la Strasbourg şi în toate comunele departamentului cu peste 10.000 de locuitori, a anunţat prefectura departamentului Bas-Rhin.


Vineri dimineaţa, portul obligatoriu al măştii a intrat de asemenea în vigoare în întreg Parisul şi zona sa limitrofă, unde virusul circulă activ. Până în prezent, portul măştii era cerut doar în unele cartiere sau străzi foarte aglomerate.

La Bordeaux, în sud-vestul Franţei, portul măştii va fi obligatoriu începând de luni în cea mai mare parte din centrul oraşului, a anunţat primarul ecologist Pierre Hurmic.

Această măsură este deja în vigoare de la mijlocul lui august în Marsilia, în sud-est, unde de asemenea barurile şi restaurantele trebuie să închidă la orele 23:00.

Generalizarea progresivă a măştii obligatorii ar urma să permită stăvilirea unei epidemii ce recâştigă teren în Franţa, în condiţiile în care în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6.000 de noi cazuri.

“Este o constrângere rezonabilă pe care va trebui să o acceptăm o perioadă”, a subliniat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, în vizită la un laborator farmaceutic de la periferia pariziană.

Citește și : Trump acceptă nominalizarea drept candidat pentru un nou mandat la Casa Albă

“Ca şi vouă, nici mie nu-mi place să port mască (…) este incomod, este dificil”, a recunoscut el. Însă “cel mai rău lucru ar fi să ne relaxăm astăzi pentru a lăsa virusul să circule mai rapid, ceea ce ne va duce în mod cert la măsuri de izolare şi prin urmare la oprirea de activităţi”, a subliniat Macron.

La Paris, la fel ca la Strasbourg, cicliştii şi cei care fac jogging sunt exceptaţi de la portul măştii. În celelalte cazuri, nerespectarea obligativităţii de a purta mască este pasibilă de o amendă de 135 de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.