StiripesurseDiasporaPoziţia UE împotriva Pactului Ribbentrop-Molotov este o 'minciună neruşinată' (Putin)

Poziţia UE împotriva Pactului Ribbentrop-Molotov este o ‘minciună neruşinată’ (Putin)

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că poziţia Uniunii Europene împotriva Pactului Ribbentrop-Molotov care a premers declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial este o “minciună neruşinată”, potrivit DPA, scrie agerpres.

Parlamentul European a adoptat în urmă cu două luni o rezoluţie care afirmă că pactul de neagresiune din 1939 dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, numit după diplomaţii care l-au semnat la Moscova, “a deschis calea pentru izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Citește și : Procesul în procedura demiterii lui Trump ar putea începe în ianuarie

Rusia a menţinut poziţia sovietică potrivit căreia pactul a fost un rău necesar pentru a preveni ofensiva nazistă asupra Uniunii Sovietice, care s-a produs totuşi după doi ani de la semnare, când Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică în 1941.

La o întâlnire cu oficialii care organizează festivităţile pentru marcarea a 75 de ani de la sfârşitul războiului, Putin a spus că poziţia Uniunii Europene “nu se bazează pe nimic real”, conform unui transcript al Kremlinului.


Pactul Ribbentrop-Molotov este rar discutat în Rusia astăzi, în timp ce victoria Aliaţilor, şi în special a URSS, asupra Germaniei naziste, care a pus capăt războiului în Europa, rămâne o sursă de mândrie naţională puternic celebrată.

Rezoluţia Parlamentului European susţine că pactul stabilea împărţirea Europei “între două regimuri totalitare”, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică.

Citește și : Kyriakos Mitsotakis: Locul Serbiei este în Uniunea Europeană

Istoricii spun că liderul sovietic Iosif Stalin a folosit pactul ca o oportunitate de a anexa teritorii care, înainte de revoluţia comunistă din 1917, au aparţinut Imperiului Rus.

În timp ce Germania nazistă a intrat în vestul Poloniei, Uniunea Sovietică a ocupat teritoriile baltice şi estul Poloniei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.