StiripesurseDiasporaPrăbuşirea preţului gazelor este o veste bună pentru consumatorii europeni după...

Prăbuşirea preţului gazelor este o veste bună pentru consumatorii europeni după panica de anul trecut

Publicat:

Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut la cel mai redus nivel de la mijlocul lui 2021, ceea ce ajută la inversarea unei tendinţe de explozie a inflaţiei şi constituie o veste bună pentru consumatori, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

La hub-ul de gaze de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures la gaze au scăzut timp de opt săptămâni la rând şi sunt sub 25 de euro pentru un un Megawatt-oră, cel mai redus nivel de după luna mai 2021.

Citește și : Scholz afirmă că summitul NATO va fi consacrat ‘mai ales’ sprijinului concret pentru Ucraina

Reducerea cu două treimi a cotaţiilor futures la gaze în acest an a slăbit nu doar presiunile la adresa bugetelor gospodăriilor dar a subminat şi una pârghiile de care dispune preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi anume capacitatea de a reduce livrările de gaze către Europa.

În condiţiile în care unii traderi susţin că, pe termen scurt, preţurile ar putea ajunge chiar şi în teritoriul negativ în vara acestui an, imaginea este complet diferită de cea din luna mai a anului trecut. Atunci cotaţiile futures erau de patru ori mai mari decât cele din prezent iar ţările europene au fost forţate să revină la producţia de electricitate pe bază de cărbune, pentru a putea asigura furnizarea de electricitate după ce Rusia a redus semnificativ livrările de gaze.


Creşterea importurilor de gaze naturale lichefiate pentru înlocuirea livrărilor ruseşti a ajutat la reducerea cotaţiilor, precum şi vremea relativ blândă din timpul iernii, care a făcut ca regiunea să nu recurgă prea mult la rezervele de gaze din depozite. În prezent gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este de aproape 67%, peste media multianuală de aproximativ 50% pentru acest moment al anului. În cazul Germaniei, gradul de umplere a depozitelor de gaze este de 73%, arată datele furnizate de Gas Infrastructure Europe.

Un alt factor este încetinirea activităţii economice, care a jucat un rol important prin diminuarea consumului de energie. Revenirea economiei chineze a pierdut din elan, sectorul manufacturier european este în criză iar Germania a intrat în recesiune în primul trimestru.

În plus, Europa a făcut progrese cu construirea de noi capacităţi regenerabile. Noile parcuri fotovoltaice şi eoliene precum şi condiţiile meteo favorabile au ajutat la reducerea necesarului de gaze naturale pentru producţia de electricitate în acest an.

Scăderea preţului gazelor naturale “este o veste excelentă pentru Europa şi demonstrează că majorarea importurilor de gaze lichefiate, precum şi reducerea cererii, a ajutat la reechilibrarea rapidă a pieţei europene după ce Rusia a închis robinetul”, spune Georg Zachmann, analist la think tank-ul Bruegel.

Pentru gospodării, beneficiile preţurilor mai mici la gaze sunt clare. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit, probabil, la 6,3% în luna mai, cel mai redus nivel de la invadarea Ucrainei. Economiştii de la Nomura se aşteaptă să vadă cum “preţurile angro mai mici la energie ajung la nivelul consumatorilor din zona euro”.

Citește și : Putin se declară surprins de manifestările anti-ruseşti din Georgia

Pe de altă parte însă, preţurile reduse la gaze, înregistrate în prezent în Europa, nu declanşează o majorare a cererii industriale, care s-a redus semnificativ pe fondul exploziei costurilor cu energie. Dacă şi când vom asista la o revenire a cererii industriale de gaze rămâne un mare semn de întrebare pentru traderi, iar unii spun că această pierdere ar putea fi una permanentă.

“Distrugerea cererii este o expresie frumoasă pentru colapsul industriei. Din cauza preţurilor mari la energie în Europa, multe industrii, în special cele cu consum intensiv de gaze, fie au intrat în colaps fie s-au mutat în afara Europei”, susţine Brenda Shaffer, analist la Global Energy Center din Washington. “Acele industrii nu vor reveni, chiar dacă preţurile la energie au scăzut”, a adăugat Brenda Shaffer.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.